MOPAN Suceava

Sâmbătă după amiază un bărbat de 41, ani din comuna Șaru Dornei, în timp ce conducea motocicleta pe DC 82 – Sărișoru Mare din comuna Șaru Dornei, din direcţia Sărișoru Mare către Șaru Dornei, pe un sector de drum îngust și ușor în pantă, pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu autoturismul condusă regulamentar din sensul opus de către un bărbat de 48 ani, localnic.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului motocicletei.

Conducătorul motocicletei nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar i s-au recoltat probe biologice de sânge, iar conducătorul autoturismului ,a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge la Spitalul municipal Vatra Dornei în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că motocicleta nu este înmatriculată iar plăcuța cu număr de înmatriculare aparține unui alt autovehicul.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă”, ,,conducerea unui vehicul neînmatriculat” și ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava