Concert pascal
MOPAN Suceava

Un nou termen în cel de-al doilea proces dintre Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi Ministerul Educaţiei se desfăşoară astăzi. Procesul a început săptămâna trecută cu o amânare cerută de reprezentanţii Ministerului, pe motiv că nu găsesc actele care au stat la baza clasificării universităţii sucevene. În aceste condiţii, a fost stabilit un nou termen pentru astăzi, 29 noiembrie. Rectorul USV, profesorul univ. dr. ing. Valentin Popa, consideră că „motivul amânării a fost unul hilar”. Înaintea primului termen,rectorul declara: „suntem extrem de încrezători că vom câştiga, fiindcă ştim că ministerul nu are cu ce documente să se apere”. Este vorba de acte esenţiale în proces, întrucât tocmai clasificarea USV şi banii pe care instituţia academică suceveană i-a pierdut din cauza acestei ierarhii stau la baza acţiunii în instanţă demarată de universitate.Mai exact, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava se află în proces cu Ministerul Educaţiei şi cere anularea ordinului prin care a fost clasificată ca universitate centrată doar pe educaţie, ierarhizare care a dus la pierderea unei finanţări de 4,6 milioane de lei. Potrivit rectorului Valentin Popa, clasificarea USV ca instituţie de învăţământ superior de categoria a treia, centrată doar pe educaţie, a dus la pierderea a aproape 20% din bugetul pe care USV ar fi trebuit să-l primească. „Clasificarea nu este echitabilă. Nu ne-am împotrivit clasificărilor, ci ne-am împotrivit întotdeauna în a compara merele cu perele. Nu putem să fim comparaţi cu universităţile clasice, care au specializări în domenii de studiu matematică, fizică chimie, biologie, iar criteriile sunt, în general, preponderent bazate pe lucrări ştiinţifice, care sunt produse chiar de aceşti cercetători”, a spus rectorul Popa.

Potrivit Legii educaţiei naţionale, universităţile româneşti au fost clasificate în trei categorii, şi anume universităţi centrate pe educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau universităţi de educaţie şi creaţie artistică şi, respectiv, universităţi de cercetare avansată şi educaţie.

Imediat după clasificare, universitatea suceveană a cerut în instanţă suspendarea ordinului de clasificare, însă, pentru că acest ordin deja îşi produsese efectul, a renunţat la proces. „Şi la procesul privind suspendarea ordinului, cei de la Ministerul Educaţiei au trimis o documentaţie de 1500 de pagini, dintre care 500 erau goale şi alte câteva sute conţineau erori de imprimare”, a arătat rectorul Valentin Popa.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava