MOPAN Suceava

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a intervenit pentru asanarea unui proiectil descoperit în gospodăria unui cetăţean din satul Valea Putnei, comuna Pojorâta. Acesta a descoperit pe malul unui pârâu ce traversează proprietatea sa un obiect care i s-a părut că seamănă cu un proiectil. Bărbatul i-a anunţat imediat pe poliţiştii locali, iar aceştia au solicitat intervenţia specialiştilor pirotehnişti.
După cercetarea şi detectarea zonei a fost găsit un proiectil exploziv, calibrul 76 de milimetri, provenind din Al Doilea Război Mondial, echipat cu focos şi în perfectă stare de funcţionare.
De precizat că în timp ce proiectilul era depozitat în lada cu nisip din dotarea autospecialei pirotehnice, proprietarul şi-a amintit că mai avea un alt element asemănător într-un atelier din gospodărie, pe care l-a găsit lângă groapa ecologică a comunei Pojorâta, în Pasul Mestecăniş, unde deţine o proprietate care se învecinează cu acest teren.
Potrivit unui comunicat al ISU Suceava, în cursul anului 2013, pe teritoriul comunei Pojorâta s-au desfăşurat nu mai puţin de 11 misiuni pirotehnice, în urma cărora specialiştii inspectoratului pentru situaţii de urgenţă au asanat un număr de 651 de elemente de muniţie, care au fost distruse ulterior într-un poligon autorizat.
După încheierea misiunii, pirotehnicienii l-au instruit pe proprietar, dar şi pe poliţişti, cu privire la măsurile de siguranţă şi modul de comportare în astfel de situaţii. „Instructajul a urmărit şi un alt aspect, deoarece, din informaţiile deţinute, în această zonă ar mai exista şi alte cazuri în care localnicii au găsit şi nu au declarat elemente de muniţie, pe care le-au adus în gospodăriile proprii, expunându-se astfel la un pericol major.
Proiectilele asanate au fost transportate şi depozitate provizoriu, până la distrugerea controlată într-un poligon autorizat”, se precizează în comunicatul ISU Suceava.

Un proiectil din Al Doilea Război Mondial în stare de funcţionare a fost găsit în gospodăria unui bărbat din Pojorâta, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava