Concert pascal
MOPAN Suceava

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 23.50, o patrulă din cadrul Poliției Marginea a observat pe str. Ștefan cel Mare din Rădăuți un moped al cărui conducător circula haotic. Conducătorul mopedului a fost la un pas de a se tampona cu autospeciala de poliție, în ultimul moment agentul de poliție evitând contactul. Conducătorul mopedului a fost legitimat în persoana unui bărbat din municipiul Rădăuți.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române s-a constatat faptul că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul pe care acesta îl conducea nu figurează ca fiind înmatriculat.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava