Concert pascal
MOPAN Suceava

Eduard mai are nevoie de sprijinul nostru. De prea multe ori, destinul ne încearcă așa cum nu ne-am fi așteptat niciodată. De prea multe ori, suntem puși în fața unor situații cărora nu știm cum să le facem față. Durerea și mai mare e atunci când aceste obstacole sunt puse în fața copiilor noștri, în fața unor suflete nevinovate care nu știu să răspundă greutăților decât cu inocentă, cu bunătate și cu speranță, cu multă speranță că ceva se va schimba în bine.

Unui îngeraș pe nume Eduard Adrian i-au fost frânte aripile când abia învăța să zboare. Un accident l-a marcat la o vârstă la care în inima lui exista doar bunătate și gânduri pure. La doi ani și șapte luni, micuțul a suferit arsuri grave după ce o oală plină cu apă fiartă a căzut pe el, apa clocotită provocându-i răni la nivelul capului, a spatelui, a gâtului și pe mâna dreaptă. Din 31 ianuarie 2017, dată la care familiile se pregătesc de sărbătoare, familia micului Eduard a început periplul prin spitale.

Imediat după accident, copilașul a fost dus de urgență la spital, loc în care și-a petrecut mai bine de 30 de zile, dintre care zece la terapie intensivă. A urmat transplantul de grefă de pe picior, iar după această intervenție a început tratamentul cu crema Stratamed, la recomandările medicului din România, tratament continuat și după 6 luni. De asemenea, i-a fost achiziționată o vestă din Franța care a costat 2500 lei. Chiar dacă a purtat-o timp de opt luni, cicatricile nu s-au estompat. Eduard însă are nevoie de două ședințe cu celule stem și o operație costurile depășesc cu mult nevoile familiei: 25500 euro.Anul trecut a efectuat operația și încă două ședințe cu celule stem.

Durerea fizică și toate intervențiile pe care a fost nevoit să le suporte, nu i-au furat strălucirea din ochi și speranța micuțului Edi. Din păcate, urmele rămase îi fac pe alți copii să se ferească de el, motiv de suferință pentru un suflet atât de blând.

Sara Anton și Lorena Modoran sunt două fetițe care, de asemenea, au suferit arsuri grave. Mama lui Edi s-a documentat pe site-ul www.salveazaoinima.ro despre aceste cazuri și a descoperit că minunile chiar există. Cele două au făcut progrese incredibile după transplantul de piele prin metoda celulelor stem.

Tocmai de aceea, văzând că orice este posibil cu ajutorul oamenilor buni, facem un apel pentru a-l ajuta pe Eduard să ducă o viață normală, să se joace cu alți copii și să fie tratat cu bunătate. Orice donație, orice ajutor poate face diferența!

În lupta pentru salvarea lui Eduard ați intrat mulți oameni buni, însă e nevoie de o mobilizare rapidă în masă. 25.500 de euro este suma de care mai e nevoie pentru operația de reconstrucție a pielii, grefe de grăsime și celule stem, o sumă imensă pentru situația financiară a familiei.

În perioada 1 septembrie 2019 – 30 septembrie 2019 puteți dona 2 euro prin SMS la numărul 8832 cu textul EDUARD. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Telekom, Orange și Digi Mobil, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Numărul este oferit gratuity cu sprijinul Asociației Salvează o inimă. Suma de pe site la SMS este adăugată manual.

Eduard Cucuruzac are doar 2 ani și 7 luni, însă duce o luptă grea în urma accidentului avut, suferind arsuri de gradul 2 pe spate, gât și brațul drept.

Donații se pot face:

Denumire entitate:  Asociația “SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de inregistrare fiscala:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați numele de familie al copilului pentru care faceți donația.

Donatorii vor fi specificați pe pagina campaniei.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava