MOPAN Suceava

Un şofer care circula noaptea fără luminile maşinii aprinse a oprit imediat ce a văzut o maşină de poliţie şi a încercat să scape de control mutându-se pe scaunul din dreapta al autoturismului. Potrivit unui comunicat de presă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.05, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a observat pe strada Calea Bucovinei din localitate, un autoturism înmatriculat în străinătate care circula fără sistemul de iluminare în funcțiune și al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliţie, a oprit și s-a mutat pe bancheta din spate, fiind singur în mașină.

Şoferul, care a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 26 de ani, a declarat polițiștilor că nu are asupra sa nici un document, după care, a refuzat să  fie testat cu aparatul etilotest, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural. Totodată, având în vedere că maşina avea asigurarea R.C.A. şi I.T.P. expirate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava