Accidentul în urma căruia a fost retezată o conductă de gaz metan, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, a fost provocat de un șofer băut. Potrivit unui comunicat de presă, vineri, în jurul orei 22:15, Poliția din Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin „112” despre faptul că pe Calea Bucovinei s-a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat și avarierea unei conducte de gaz.

Poliţiştii care s-au deplasat la fața locului au constatat că şoferul, un bărbat de 29 ani, din Câmpulung Moldovenesc, în timp ce conducea autoturismul pe Calea Bucovinei, pe direcția Vatra Dornei – Gura Humorului, a pierdut controlul direcției de deplasare pătrunzând pe trotuar unde a acroșat un contor al rețelei de distribuție al gazului metan și gardurile a trei proprietăți, producând scurgeri de gaz, distrugerea autoturismului condus și a gardurilor imobilelor.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind apoi condus la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc unde i s-au prelevat două probe de sânge la interval de o oră, în vederea stabilirii concentrației de alcool din sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava