Un șofer beat a scăpat nevătămat după ce a lovit un gard și a ajuns într-o râpă

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui șofer din comuna Ulma, care s-a suit la volan sub influența băuturilor alcoolice, după care a lovit un gard și a ajuns cu mașina într-o râpă. Vineri la amiază, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe un drum comunal din Ulma, un localnic de 38 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un gard din lemn. După ce a lovit gardul, mașina a ajuns într-o râpă, unde s-a oprit într-un copac. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a unei femei de 39 de ani, din localitate, pasageră în autoturism.
Având în vedere că emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, ce va fi soluționat procedural.