Concert pascal
MOPAN Suceava

Un şofer beat din Ostra a ajuns în arest după ce a lovit o maşină staţionată. Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Suceava, sâmbătă, în jurul orei 21:55, în timp ce conducea autoturismul pe drumul comunal Ostra, în interiorul comunei, datorită neadaptării vitezei la condiţii de trafic pe timp de noapte și a faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice, un localnic de 34 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 33 de ani din aceeași localitate, care se afla staţionat în faţa unui imobil.

În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto de 33 de ani, care a fost transportată la spitalul pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii și de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 34 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducere unui vehicul sub influența alcoolului”, bărbatul de 34 de ani fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava