Un șofer din Mureș a ”făcut-o de oaie” la Suceava
Un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe raza comunei Dorna Candrenilor, autoutilitara condusă de un bărbat de 50 ani din județul Mureș.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 50 de ani are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.
În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluţionat procedural.
Un șofer din Mureș a ”făcut-o de oaie” la Suceava,