Concert pascal
MOPAN Suceava

În seara zilei de sâmbătă, Poliţia Suceava a fost sesizată prin „112” cu privire la faptul că pe un drum judeţean din comuna Bogdăneşti un autoturism este răsturnat în afara părţii carosabile.

Polițiștii deplasați la faţa locului  au identificat pe strada Principală, în dreptul unui imobil,  un autoturism răsturnat în afara părţii carosabile, iar în zonă nici o persoană. În urma cercetărilor, poliţiştii l-au identificat pe raza comunei Vadu Moldovei pe un tânăr de 21 ani, din comuna Râșca, care a declarat că el a condus autoturismul închiriat de la o firmă din comuna Fântâna Mare. Tânărul a spus că deoarece nu a suferit leziuni corporale, s-a deplasat pe jos la prietena sa care locuieşte în comuna Vadu Moldovei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu deţine permis de conducere. Tânărul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava