Concert pascal
MOPAN Suceava

Poliția municipiului Suceava a fost sesizată la 112 despre faptul că, pe str. Amurgului din localitate, un autoturism taxi a avariat două autoturisme parcate, iar conducătorul auto pare sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii deplasați operativ la fața locului au identificat autovehiculele implicate în evenimentul rutier și pe conducătorul taxi, un localnic de 39 de ani.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 16.11.2019, în jurul orei 06.25, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Unirii spre str. Amurgului din municipiul Suceava, bărbatul de 39 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autovehicul parcat pe partea stângă a drumului, pe care l-a proiectat în alt autovehicul parcat în fața sa.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava