Concert pascal
MOPAN Suceava

Jandarmeria Suceava a transmis că noaptea trecută, în jurul orei 00.30, în urma unui apel prin numărul unic de urgență 112, o patrulă mixtă formată dintr-un polițist și un jandarm s-a deplasat la domiciliul unei familii din municipiul Vatra Dornei unde a fost sesizată prezența unui urs. Ajunsă la fața locului, patrula a constatat că ursul a produs pagube materiale, a distrus mai multe garduri, a luat un porc, după care a părăsit zona.

„Au fost anunțate și celelalte instituții abilitate să intervină în asemenea cazuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava transmițând un mesaj RO-Alert pentru atenționarea populației din zona în care a fost semnalată prezența ursului”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Suceava. Jandarmii au rămas în zonă pentru o perioadă mai lungă de timp pentru a se asigura că ursul nu se întoarce și că nimeni nu este în pericol.

„Le reamintim cetățenilor că, în situația în care constată prezența ursului, trebuie să aibă grijă unde își depozitează resturile menajere, să nu se apropie de el pentru a face fotografii sau pentru a-l hrăni și să apeleze numărul unic de urgență 112”, se mai spune în comunicat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava