Comenzi MOPAN Suceava

Consiliul Local al municipiului Suceava a aprobat marţi într-o şedinţă convocată de îndată continuarea procedurilor pentru delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului public de transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat. Proiectul a trecut cu 10 voturi “pentru” şi 6 abţineri de la şedinţă absentând 7 consilieri toţi de la PDL. Proiectul de hotărâre care îl are ca iniţiator pe primarul Ion Lungu a fost întocmit după apariţia unei adrese de la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice care recomandă municipalităţii să suspende procedurile de delegare a gestiunii până la definitivarea procesului de reorganizare a societăţii Termica aflată în insolvenţă. Asta însemna ca Termica să opereze în continuare sistemul de transport şi distribuţie a energiei termice până în vara anului viitor când expiră planul de reorganizare a unităţii. Mai mult, ANRSC a reînnoit licenţa societăţii Termica până în august 2015. Trebuie spus că în prezent procedura de delegare a gestiunii prin concesionare a serviciului public de transport şi distribuţie a energiei termice a ajuns la faza negocierii directe. Asta după ce cele două licitaţii organizate de Primăria Suceava au eşuat din cauză că nu au fost depuse minimum trei oferte aşa cum spune legea. La negocierea directă participă firma Thermonet ai cărei acţionari sunt societăţile Elsaco şi Adrem Invest. Firma Adrem Invest deţine pachetul majoritar de acţiuni la societatea Bionergy care operează noua centrală termică pe gaz şi biomasă a municipiului Suceava. Termica a fost descalificată oferta sa fiind considerată neeligibilă. Primarul Ion Lungu a cerut comisiei de negociere să lucreze cu celeritate astfel încât noul operator să fie desemnat cât mai repede pentru ca sistemul de termoficare să fie pregătit la timp pentru a furniza căldură populaţiei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
AdministraţiePrimăria municipiului Suceava
SAV-COM Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava