MOPAN Suceava

În vacanță, în vizită profesională, acasă sau în străinătate, ai la dispoziție, într-un singur loc, toate numerele de urgență din întreaga lume! Unica soluție de a avea acces direct și rapid la numerele de urgență și utile din fiecare țară, în limba engleza, dar și în limba țării respective  și posibilitatea de a le apela direct, fără a mai fi nevoie de a le copia în prealabil, îți facilitează informarea corectă și transparentă!

Cum poți afla care sunt numerele de urgență din țara în care îți petreci vacanța?

Aplicația InfoCons adună numărele pentru Urgențe, Ambulanță, Poliție, Pompieri, Protecția Consumatorului, Protecția Copilului și al multor altor instituții utile din țară și din străinătate în secțiunea SOS . Posibilitatea de apela numerele direct din aplicație, dar și traducerea acestora în limba țării vizate și în limba engleză, te ajută să câștigi timp în situațiile în care acesta este extrem de prețios.

Astfel, având la îndemână, în orice moment și indiferent de locul în care mergi, o „agendă” cu tot ce ai nevoie, poți evita surprizele neplăcute ce îți pot strica vacanța. Simplu, ușor și rapid de accesat, secțiunea SOS din Aplicația InfoCons a fost dezvoltată pentru a veni în sprijinul tău în momentele de criză, urgență și nu numai.

Află cât o să aștepți în punctele de trecere rutieră a frontierei din România cu Aplicația InfoCons!

Accesând secțiunea SOS din Aplicația InfoCons poți afla care sunt timpii de așteptare în punctele de trecere rutieră a frontierei din România. Așadar, fie că ești încă acasă și vrei să îți planifici întregul traseul până la destinația de vacanță cu precizie sau ești chiar pe drum, poți accesa rapid această opțiune pentru a afla cât timp vei petrece în punctele de trecere a frontierei.

Cum îți mai poate fi de folos Aplicația InfoCons?

Aplicația InfoCons, unică la nivel internațional, dezvoltată independent și transparent, îți pune la dispoziție:

-Acces la harta de adaposturi civile in caz de cutremur sau razboi.

-Acces la alertele UE pentru produsele alimentare si non-alimentare.

-Ingredientele;

-Alergenii

-Cantitatea de zahăr;

-Cantitatea de sare;

-Tipurile si numericul de E-uri (aditivi alimentari);

-Caloriile

-Nota medie a fiecărui produs prin voturile consumatorilor;

-Distanța de alergare, mers sau pedalat după consumarea produsului respectiv;

-Posibilitatea de a calcula cantitatea de sare, zahăr și caloriile pentru cantitatea pe care dorești să o consumi;

-Dacă un produs este sau nu este conform preferințelor tale de consum (pe care le-ai prestabilit în aplicație);

-Posibilitatea de a afla câte E-uri, câtă sare, cât zahăr și câte calorii vei consuma la o masa prin selectarea produselor pe care vrei să le mănânci din lista cu produse salvate.

„Cu cât avem acces la multe informații, cu atât este mai greu să alegem! InfoCons te ajută să alegi în cunoștință de cauză TU pentru TINE, fără perturbarea din afară, pentru a avea acces direct, transparent, în timp real la o informație corectă și care te poate ajuta imediat! Ce să cumperi?! Ce mănânci?! Alertele rapide la standarde europene și nu în ultimul rând, cea mai completă și complexă bază de date de telefoane de urgență, care pot fi sunate direct din aplicație, în funcție de țara în care te afli! Ia atitudine! Descarcă aplicația GRATUITĂ InfoCons!” , a declarat Sorin Mierlea, președinte Infocons.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Turism
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava