Concert pascal
MOPAN Suceava

Obligațiunile corporative emise de UniCredit Bank SA, membră a Grupului UniCredit, una dintre cele mai mari bănci din România după active, au intrat la tranzacționare la Bursa de Valori București (BVB) pe data de 7 august. Emisiunea de obligațiuni corporative a avut o valoare totală de 610 milioane de lei. Peste 30 de investitori instituționali locali și internaționali au subscris în cadrul ofertei de vânzare de obligațiuni derulată în perioada 17-21 iulie.

„Suntem încântați de finalizarea cu succes a acestei emisiuni de obligațiuni și de interesul semnificativ manifestat de investitorii noștri. Ne propunem să continuăm diversificarea structurii noastre de finanțare, iar în România suntem prima banca ce lansează noi structuri de investiții care raspund nevoilor investitorilor calificați locali și sunt aliniate la caracteristicile și capacitatea economiei românești,” a declarat Rasvan Radu, CEO UniCredit Bank.

„Tranzacțiile recente cu obligațiuni reprezintă un mesaj pozitiv transmis de România către investitorii locali și internaționali. Acest fapt arată că piața de capital locală are capacitatea și intrumentele necesare să absoarbă tranzacții semnificative și că a devenit una matură și efervescentă, atât cu emisiuni sau vânzări de acțiuni, cât și cu emisiuni de obligațiuni,” a spus Ludwik Sobolewski, CEO al Bursei de Valori București.

Emisiunea de obligațiuni corporative UniCredit Bank a fost structurată pe 3 clase, în tranșe de scadență de 3 ani, 5 ani, 7 ani, cu decontare bi-anuală și având dobanda cuponului variabilă, respectiv:

–       pentru tranșa de scadență  de 3 ani, simbol UCB20, ROBOR 6LUNI +0,65%

–       pentru tranșa de scadență  de 5 ani, simbol UCB22, ROBOR 6LUNI +0,85%

–       pentru tranșa de scadență  de 7 ani, simbol UCB24, ROBOR 6LUNI +1,05%

Intermediarul emisiunii a fost IEBA Trust SA.

***

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, grup paneuropean puternic, cu un model simplu de bancă comercială și un sistem integrat de Bancă Corporate și de Investiții, oferind bazei de clienți o rețea unică vest-, central- și est-europeană. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management și UniCredit Business Integrated Solutions.

Despre Bursa de Valori București

Bursa de Valori București (BVB) desfășoară cel mai avansat și complex program din rândul piețelor de capital europeane pentru creșterea nivelului educației financiare. Dedicate cu precădere investitorilor existenți sau potențiali, dar și antreprenorilor, activitățile BVB au scopul de a contribui în mod semnificativ la dezvoltarea culturii financiare din România. Partea tehnică s-a numărat de asemenea printre prioritățile BVB, care a dezvoltat portalul de tranzacționare Arena XT, folosită în prezent de 13 intermediari.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava