Concert pascal
MOPAN Suceava

La Bruxelles a fost lansat primul think tank care aduce în atenția Uniunii Europene proiectul Unirii Republicii Moldova cu România. Centrul European pentru Unitate Românească/European Centre for Romanian Unity (ECRU) va promova la nivelul instituțiilor europene unitatea culturală, lingivstică și istorică a celor două state și va sprijini integrarea europeană deplină, prin intermediul României, a Republicii Moldova.

„Obiectivul ECRU nu este de a face lobby sau de a cere voie cuiva să înfăptuim Unirea. Doar cetățenii României și cetățenii Republicii Moldova se pot pronunța în această privință. Scopul nostru este de a introduce atât la nivelul instituțiilor europene, cât și în conștiința publică europeană proiectul Reunificării, dimensiunea sa pașnică și democratică. Bruxelles-ul este un spațiu extraordinar de dezbatere și de informare pentru statele membre. E firesc, și totodată necesar, ca mișcarea unionistă să fie prezentă și aici”, a declarat Bianca Ficuț, coordonatorul organizației.

„Ne dorim ca ECRU să promoveze în exterior interesul legitim de reîntregire națională, în completarea eforturilor civice pe care le întreprindem în România și Republica Moldova în direcția Reunificării. Acum, la început de drum, vă doresc mult suces și bine ați venit în complexul amplu care înseamnă astăzi mișcarea pentru reunificare pașnică a celor două maluri de Prut!” a precizat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Lansarea oficială de la BOZAR, Palatul Artelor Frumoase din Bruxelles, a fost urmată de un concert caritabil, realizat cu sprijinul European Artists Management, susținut de Maestrul Grigore Leșe și invitații săi – Mihaela Pletea (soprană), Olga Podobinschi (pian) și Maria Chifu (fagot) – în contextul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Profitul obținut din vânzarea biletelor va fi donat către copiii din centrele de plasament de tip familial din raionul Ialoveni, Republica Moldova.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava