Concert pascal
MOPAN Suceava

Universitara suceveană Sanda-Maria Ardeleanu va primi cea mai înaltă distincție a statului francez, și anume, Ordinul Național Legiunea de Onoare în grad de Cavaler. Ambasadoarea Franței la București, Laurence Auer, a informat-o pe universitară că distincția îi va fi conferită în baza unui Decret semnat de președintele Emanuel Macron, la propunerea ministrului de Externe și al Afacerilor Europene, pentru încurajarea relațiilor culturale și intelectuale între Franța și România. Prezentă în studioul Radio Top, Sanda-Maria Ardeleanu a declarat că, în cazul dumneaei, Ordinul Legiunea de Onoarea va fi acordat pentru serviciile aduse în apărarea francofoniei, care are o serie de valori integrate în cele universale și pentru activitatea sa de universitar și de om de cultură în relația franco-română. Printre altele, Sanda-Maria Ardeleanu a înființat Biroul Francez din Suceava, iar în cele două mandate de deputat a fost membru și, ulterior, președinte al Delegației Parlamentului României în Adunarea Parlamentară a Francofoniei. Universitara a spus, la Radio Top: „Au fost niște momente pe care le-am preluat ca pe un angajament și în acel timp și după aceea zic eu că am reușit să facem foarte mule lucruri împreună cu cei din comunitate care cred în francofonie, care au rămas pe baricada francofoniei, indiferent de așa-zisul război al limbilor și de hegemonia unei limbi, crezând în valorile spațiului francez și francofon”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava