MOPAN Suceava

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava oferă posibilitatea evaluării gratuite a riscului de obezitate și diabet a populației. Prorectorul Universității Suceava, Mihai Dimian, a arătat că peste 5 milioane de decese sunt asociate anual obezităţii, mai multe decât cele asociate COVID-19 de la începutul pandemiei. Mihai Dimian a anunțat că USV va desfăşura luni, 30 august 2021, în faţa corpului A, începând cu ora 9.00, o campanie publică pentru a evalua starea de sănătate din cadrul populaţiei generale și pentru a le oferi participanţilor feedback personalizat, precum și sfaturi preventive legate de starea lor actuală de sănătate, în special pentru risc de supraponderalitate/obezitate și diabet de tip 2.

„Această campanie publică se adresează atât adulţilor, cât și copiilor. Beneficiarii vor fi evaluaţi la faţa locului, iar rezultatele cu privire la starea lor de sănătate vor fi procesate și interpretate în câteva minute, după care li se va oferi un feedback personalizat cu privire la starea lor de sănătate actuală și măsurile preventive pentru evitarea / diminuarea riscului de obezitate și diabet”, a spus Mihai Dimian. El a arătat că pliantele şi broşurile informative care conțin sfaturi legate de alimentația sănătoasă și exerciții fizice vor fi oferite tuturor persoanelor care participă la clinica Health on Wheels, indiferent dacă sunt de acord sau nu să li se facă măsurătorile de sănătate.

El a mai spus că această campanie se desfăşoară în cadrul proiectului „Personalized prevention tools in obesity and diabetes – a joint Romanian-Ukrainian programme of health education (PrePOD)”, nr. ENI CBC 2SOFT/4.1/56, finanțat de Uniunea Europeană.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava