În ansamblul de arhitectură și artă plastică în aer liber, numit Cimitirul Eternitatea al Iașului, la câțiva pași de Biserica „Sf. Gheorghe”, și în vecinătatea veciei lui George Topîrceanu și a filosofului junimist Vasile Conta, de peste un secol, un monument funerar atrage și suscită atenția publicului de tor felul. Apărând printre copacii deși ai locului, dar parcă dominând prin dimensiuni, este așezată o statuie din marmură albă, deasupra unui cavou, cel care a aparținut familiei boierești Rosetti. Lumea s-a obișnuit să o numească URIAȘA, iar de-a lungul ultimului secol a generat cea mai cunoscută legendă din Eternitate.

Cei care își manifestă curiozitatea în fața acestui monument se interesează la personalul din cimitir și aud o poveste ciudată, tristă, dar pe care o cred. Astfel, ceea ce aud cei mai mulți de la cioclii  (cea mai directă sursă de informații la fața locului), este că într-unul din cavouri se află fiica unui ofițer din Podu Iloaiei, care ar fi suferit de gigantism. Într-o variantă mai nuanțată, apare amănuntul că la 9 ani fata avea deja 2 metri și jumătatea spre 3 metri (o dimensiune imposibilă biologic, în mod natural, mai ales pentru că e greu de suportat pe un organism) fapt pentru care tatăl ei ar fi ucis-o pentru a feri familia de oprobiul public, în alte variante, pentru a-i curma fetei suferința de a fi astfel construită fizic. Dar, tot tatăl, regretând gestul, i-ar fi ridicat statuia.

Este evident că în fața curiozității oamenilor, se nasc, de obicei legende care ajung la nenumărate variante. Adevărul ajunge la impas, în aceste situații, iar confuzia se amplifică. Aceste povestiri, destul de puțin justificate, prind însă pentru cei  care cred în spiritism, de exemplu. Plauzibilă este, desigur, istoria reală a cavoului familiei Rosetti. Pe de o parte, se argumentează că nu este trecut nici un nume de femeie, ci doar a doi bărbați, dar există și varianta că în cavou se afla șapte bărbați și o femeie, fiica unui ofițer, care ar fi trăit mai bine de 70 de ani și care a fost membra în comitetul Doamnelor Române din Crucea Roșie.

Poate apariția monumentului funerar Uriașa, a fost pusă, intenționat sau nu, în legătură cu această femeie, la rândul ei fiică de ofițer. Și de aici poveștile, greu de argumentat, care au trecut din gură în gură, generații la rând. În fapt, pe oricine întrebi, știe această legendă.

Radu Beldiman, nepot al lui Al. Vasile Beldiman, care a preluat cripta de la familia Rosetti, relata la sfârșitul anilor 1990, povestea autentică a amplasării statui la Iași, pe care a relatat-o la o întâlnire cu anticarul Dumitru I. Grumăzescu și alți invitați prezenți.

În 1998, Radu Beldiman, nepotul lui Vasile Beldiman, a venit la Iași să vadă cum mai arată cavoul. Starea obiectivului era greu de descris și apreciat. În fapt, era un loc părăsit și puternic degradat. A fost îndemnat să facă o ofertă cu propunerea de a dona ansamblul funerar Uniunii Scriitorilor din Romani-filiala Iași, adresând o scrisoare președintelui de atunci, scriitorul Mihai Ursachi, donația fiind făcută pentru ca Uniunea Scriitorilor să realizeze reabilitarea monumentului și să aibă drept de folosință a locului.  Conducerea de atunci a Uniunii Iași nu a dat răspuns, nici după doi ani. Dezamăgit de dezinteres și indiferență, Radu Beldiman i-a donat cavoul anticarului Dumitru I. Grumăzescu. Mai târziu, aceast ansamblu a ajuns în proprietatea avocatei Gianina Vera Porojnicu. Radu Beldiman a lămurit, prin cele știute din familie și documente, că statuia a fost adusă în țară, la sfârșitul secolului al XIX-lea, de Vasile Beldiman care, aflat la Viena, însărcinat cu probleme culturale, a avut prieten un sculptor-pietrar de astfel de monumente, vienez, cu care era și bun vecin, locuind chiar lângă atelierul acestui. Înainte de a pleca din Viena, i-a cerut sculptorului o lucrare. Până la urmă, a ales-o pe aceasta. Iar sculptura a fost adusa în Iași și așezată la Cimitirul Eternitatea, la cavoul familiei Rosetti, cu care Beldiman era foarte bun prieten, și care a preluat, în vremea aceea, folosința acestui loc funerar. Din acel moment, mai ales pentru că monumentul era ceva inedit, unic, în Iași, lumea a început să nască ipotezele, miturile, nedumeririle amintite.

Statuia, în sine, este, conform specialiștilor de artă plastică, o ipostaziere, clasică, în felul ei (după modelele renascentiste sau neo-renascentiste occidentale, întâlnite cu multe secole înainte în necropolele din Vest), a  Fecioarei Maria în rugăciune, detaliile de execuție fiind comune cu multe alte modele care circulau în epocă în arta monumentelor funerare. Expresivitatea personajului este de anvergură creștină, Fecioara Maria fiind într-o rugare pentru mântuirea lumii. E puritate și multă curățenie spirituală care emană din ipostaza în care este expusă artistic. Ea cadrează foarte inspirat cu obeliscul din granit negru al familiei Rosetti (pe care apar numele a doi frați, Răducanu și Lascăr Rosetti) și a fost amplasată la cavoul familiei la sfârșitul secolului al XIX-lea.

La ansamblul monumental Uriașa-Obeliscul Rosetti-cavou nu s-au mai întreprins lucrări de întreținere de foarte multă vreme, astfel că imaginea de azi este a unei paragini în care statuia nu mai are nicio strălucire și ecou. Marmura albă a devenit acum neagră din cauza uzurii și a intemperiilor dar și a altor cauze care au dus la o deteriorare avansată. A fost și un obiect predilect pentru cei care au „ținut” să se imortalizeze scriind ori scrijelind fără nicio reținere semne și texte. Iar cavoul, care a fost permanent deschis, a devenit (și este) o pubele predilectă mai ales pentru săracii și cerșetorii care își fac veacul prin cimitir.

Totuși, cel puțin statuia din ansamblu a fost restaurată de curând, prin grija proprietarului, pasionat de monumentele istorice ieșene pe care le sprijină și de care se leagă restaurarea și a altor obiective. Deși e din marmură albă, de calitate, cu o execuție artistică de excepție, statuia zăcea, de decenii într-o uzură care te făcea să crezi că e din marmură neagră. Așa se așternuse timpul și uitarea peste ea. Acum este iar în strălucire.

Refacerea acestui sit arhitectural-funerar (clasat ca monument istoric de Ministerul Culturii), printre cele mai spectaculoase din Cimitirul Eternitatea, se impune de la sine, dată fiind istoria și imaginea locului, dar și poziția centrală în ansamblul locului. Cu siguranță, atracția publicului va rămâne constantă pentru această bijuterie sculpturală care va fi mereu, în percepția lui URIAȘA din Eternitate, chiar dacă legendele vor urma sau adevărul istoric se va impune.

Autor,

Gianina-Vera Poroșnicu