MOPAN Suceava

O bătrână din Vatra Dornei a ajuns la spital în această dimineață după o explozie a unei butelii în apartamentul său. Potrivit ISU Suceava, explozia nu a fost urmată de un incendiu. La fața locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale de stingere, cu sprijinul unui echipaj SAJ. ISU Suceava a transmis că o femeie, în vârstă de 79 de ani, a suferit arsuri minore la nivelul mâinilor și pe față. Aceasta a fost preluata de echipajul SAJ și transportata la spital pentru investigații suplimentare.

De asemenea, în urma exploziei o ușă metalică de la intrarea unui apartament de la etajul II a fost deformată, iar in interior a rămas blocat proprietarul. Salvatorii au deblocat ușa și l-au eliberat pe bărbat.

În urma cercetarilor au fost identificate 19 apartamente afectate, unul distrus, iar restul cu diferite distrugeri (ușile de la intrare, tocurile, tencuiala etc.). De asemenea, trei autoturisme parcate langa bloc au fost avariate, având geamurile sparte. La fata locului va ajunge si un reprezentant al Inspectoratului de Stat in Constructii care va evalua situatia.

Urmări catastrofale după explozia unei butelii într-un apartament din Vatra Dornei. 19 locuințe și trei mașini distruse și o bătrână băgată în spital (FOTO), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava