MOPAN Suceava

Pentru jucătorii echipei de handbal masculin CSU Suceava, vacanța de iarnă a luat sfârșit. De luni, de la ora 17.00, ei vor relua antrenamentele pentru partea a doua a campionatului Ligii Naționale de handbal masculin.
După cincisprezece etape disputate, CSU Suceava se află pe locul XII în clasament cu un bilanț de două victorii și trei rezultate de egalitate. Conform sistemului competițional, la finalul sezonului regulat, echipele clasate pe locurile 1-8 vor juca în cadrul turneului play-off, iar cele situate pe locurile 9-13 în clasament în cadrul turneului play-out. Important este faptul că formațiile vor intra în aceste turnee decisive cu punctajul adunat din rezultatele directe cu grupările cu care sunt împreună în play-off sau respectiv, play-out.
”Avem un timp foarte scurt de pregătire și va trebui să ne mișcăm repede. Vom relua antrenamentele de azi de la ora 17.00, când i-am convocat pe băieți. Va urma o perioadă de reacomodare la efort după care vom intra în programul combinat de antreanmente fizice și tehnico-tactice. Pentru că timpul este scurt vom renunța la un stagiu de pregătire centralizată și ne vom axa pe un program intens la nivel local.
Sper ca până la începutul sezonului oficial să realizăm și câteva partide amicale, partide deosebit de utile pentru noi. Pentru noi campionatul va începe oficial cu o săptămână ma târziu decât celelalte echipe, pentru că în etapa a XVI-a stăm. Primul meci de campionat va fi în data de 31 ianuarie când vom întâlni în deplasare formația Dinamo București, ocupanta locului trei în clasament.
La început de an îmi doresc ca toată lumea să fie sănătoasă în primul rând. Noi am avut în prima parte a campionatului o mulțime de accidentări care ne-au afectat serios și sper să nu mai avem astfel de ghinioane. Dacă suntem toți valizi vom putea să ne luptăm de la egal la egal cu oricine pentru atingerea obiectivului nostru și anume, menținerea în Liga Națională și în sezonul viitor. Pentru noi în acest moment cele mai importante partide sunt cele cu formațiile aflate pe locurile 9-13 deoarce punctele înregistrate cu aceste grupări vor conta în clasamentul turneului play-out.
La acest început de an 2015, vreau să le mulțumim tururor celor care ne-au susținut până acum, cu o mențiune specială pentru suporterii noștri pe care i-am simțit întodeauna alături. Tuturor vreau să le urez sănătate, bucurie, noroc și tradiționalul ”La Mulți Ani!” a declarat antrenorul echipei de handbal masculin CSU Suceava, Răzvan Bernicu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava