MOPAN Suceava

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava consideră că alegerea rectorului Valentin Popa într-unul din posturile de vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor-CNR reprezintă o recunoaștere la nivel național a rezultatelor deosebite înregistrate de USV în ultimii ani. Scrutinul a avut loc la Brașov, iar rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Sorin Cîmpeanu a fost reales în funcția de președinte. Valentin Popa a mai fost vicepreședinte al CNR, dar a demisionat în 2018, când a fost numit ministru al Educației. USV apreciază că în calitatea sa de vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor, Valentin Popa va face cunoscute ideile, propunerile și soluțiile pe care comunitatea academică suceveană le poate oferi sistemului universitar românesc. Într-un comunicat al instituției academice se mai arată: „În prezent, USV este unul dintre cei mai importanți actori în regiunea de nord-est, implicându-se activ în viața comunității din care face parte. Pe lângă activitatea intensă din sfera educației, a cercetării și a culturii, reamintim implicarea necondiționată a universității noastre în lupta pe care întreaga comunitate locală o duce împotriva COVID-19, prin identificarea și implementarea de soluții care au oferit sprijin celor implicați, direct sau indirect, în depășirea cu bine a acestei perioade de criză majoră. Totodată, USV este o instituție recunoscută pentru capacitatea de a se adapta cerințelor de pe piața muncii, precum și pentru dezvoltarea dinamică. Acestea s-au materializat prin introducerea a 12 noi programe de studiu și investițiile majore în dotarea unor laboratoare performante și de ultimă generație pentru domenii diferite, de la medicină dentară la sisteme pentru autovehicule”. În comunicat se menționează și inițiativa universității sucevene de a le oferi laptopuri și tablete tuturor studenților admiși anul acesta.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava