Concert pascal
MOPAN Suceava

Vali Vijelie (Valentin Rusu, numele real) a fost prezent în platoul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, într-un interviu maraton, cu cele mai incomode întrebări pentru unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați interpreți de muzică de petrecere, considerat „tatăl manelelor” în România, scrie click.ro.

Fanii cântărețului au aflat, printre altele, și cum a fost supranumit acesta „Vijelie”, la începutul carierei sale muzicale, dar și detalii despre legături de familie, perioada copilăriei și adolescenței, lucruri inedite din viața sa de zi cu zi, dar și ce are de spus cântărețul despre iubirile care i-au marcat existența.

Iată câteva dintre întrebările adresate lui Vali Vijelie!

De ce au nevoie maneliștii de nume de scenă excentrice?

Noi nu ne-am lansat neapărat cu manelele. Înainte cântăreții mergeau din casă în casă și cântau la om pe bătătură. Și ei spuneau: îmi place de ăsta cum cântă, e vesel, e ca o „vijelie”.
Prima mea cântare a fost la 13 ani, la un botez. Și mereu când întreba lumea „cum îl cheamă pe băiatul care cântă?”, fiind vărul lui Mircea Vijelie, așa spunea toată lumea că mă cheamă și pe mine.

V-ați ajutat frații să scape de sărăcie?
Îi ajut pe toți, dar toată lumea trebuie să muncească. Când merg la frații mei îi iau și pe copiii mei să învețe să se ajute și ei între ei.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/vali-vijelie-luat-la-rost-emisiunea-lui-denise-rifai

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava