Concert pascal
MOPAN Suceava

Prezent astăzi la Festivalurile Târgul Lăptarilor și Drumul Lemnului, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat noi măsuri pentru sprijinirea crescătorilor de animale, a zonei de munte, dar și măsurile pentru plafonarea prețului la lemnele de foc. „Sunt conștient că și Târgul Lăptarilor și Drumul Lemnului sunt două evenimente de la care așteptați niște vești. Am fost cel care a creat aceste sărbători, Drumul Laptelui și Drumul Lemnului pentru crescătorii de animale. Am avut o discuție cu ei, eu îi salut pe toți pe cei care mai sunteți crescători de animale pentru că din păcate sunt din ce în ce mai puțini crescători de animale. Sper să găsim o soluție și nu o luați ca o promisiune de la un om politic, o soluție pentru subvenție la lapte, pentru că altfel este rău. Acum două săptămâni am cerut în coaliția de guvernare ministrului Daea să găsim o formulă de subvenție de 50 de bani la litrul de lapte pentru că altfel oamenii își taie vacile de lapte și le duc la abator și nu e bine. Cred că se va întâmpla un act normativ cât de repede să îi ajutăm pe cei care cresc vacile de lapte”, a declarat Flutur. Pe de altă parte, el a ținut să le transmită crescătorilor de animale că a existat o tentativă de a se reduce subvenția zonei de munte. „O subvenție pe care eu v-am negociat-o când eram ministru, să fie o subvenție mai mare decât la câmpie pentru că aici la munte vara este mai scurtă, dezavantajele zonei de munte sunt mai mari. Văd acum că au înțeles ai noștri să negocieze cu comisia europeană acei 97 de euro pe hectar și să nu îi reducă pentru că se depopulează zona de munte și nu este bine. Mă aveți și ne aveți prietenii zonei de munte de aceea să țineți aproape de mine, eu să țin aproape de dumneavoastră, primarii la fel pentru că avem treabă împreună”, a declarat Flutur.

El a făcut referire și la plafonarea lemnului de foc pentru populație, exprimându-și speranța că Guvernul va găsi o soluție și pentru cei care au nevoie de lemne pentru a se încălzi. „Pentru că cel puțin în județul Suceava cui îi spui că e criză de lemn nu te crede, pentru că totuși Dumnezeu a dat și avem aproape jumătate din județ acoperit de păduri și ar trebui să existe lemn de foc la populație. Și aici se discută plafonarea lemnului de foc pentru a fi suportat mai ușor. Cum se plafonează la gaz metan, curent electric, sunt unii care se încălzesc cu lemn. Și nu e drept ca aceștia să nu beneficieze și ei de o plafonare. Trebuie să-i tratăm pe toți egal”, a precizat președintele CJ Suceava.

Veștile bune ale președintelui Flutur la Târgul Lăptarilor și Drumul Lemnului: subvenție de 50 de bani la litrul de lapte și plafonarea prețului la lemnul de foc pentru populație, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava