Consiliul Județean va continua să investească în restaurarea și consolidarea Cetății de Scaun a Sucevei, a anunțat vicepreședintele instituției, Niculai Barbă. El a arătat că pentru perioada imediat următoare se are în vedere realizarea unor lucrări pentru asigurarea integrității structurale a Cetății de Scaun, pentru consolidare și îndepărtarea unor factori de deteriorare interiori și exteriori, precum și pentru refacerea detaliilor orginale de protecție, respectiv zidăria interioară și exterioară, podul de acces și pulberăria. De asemenea, vor fi făcute lucrări la podul de acces în cetate și la pulberărie.

A fost finalizată Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru Cetatea de Scaun a Sucevei, valoarea investiției ridicându-se la suma de 13,394 milioane de lei.

În cadrul acestui proiect vor fi realizate lucrări de consolidare și restaurare la nivelul zidului de incintă, a zidului contraescarpei, a pulberăriei și podului, lucrări de sistematizare verticală pentru preluarea apelor și dotarea cu instalații antiefracție.

”În prima ședință de Consiliu Județean se propune aprobarea DALI, urmând să includem în proiectul de buget pentru anul 2022 sume necesare pentru o parte din aceste lucrări și în același timp să identificăm surse de finanțare la nivel național sau din fonduri europene pentru întreaga investiție. Anul acesta, s-au alocat fonduri pentru înlocuirea parțială a tehnicii multimedia din expoziția permanentă a Cetății de Scaun.
Prin sumele pe care le vom aloca în bugetul pe anul 2022 vom continua practic investițiile făcute la Cetatea de Scaun a Sucevei în perioada 2010 – 2015, prin acel proiect important prin care s-a realizat reabilitarea, restaurarea și consolidarea acestui monument”, a spus Barbă.

În opinia sa, toate investițiile făcute și promovarea Cetății de Scaun au făcut ca acest monument să fie un pilon de bază al turismului din Bucovina. ”Și pentru perioada următoare vom gândi Cetatea de Scaun a Sucevei ca un pilon de bază în dezvoltarea turismului și vom aborda proiecte de amploare, pentru care vom propune proiecte de amploare și alocarea de sume consistente”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean.

El a ținut să reamintească faptul că în lunile august și septembrie 2022, Cetatea și Muzeul au avut un număr de vizitatori mai mare decât lunile similare din anul 2019. ”Mai mult, trebuie reamintit faptul că în luna august, potrivit datelor oficiale, în Bucovina au fost mai mulți turiști decât în Neamț și Iași la un loc, iar în weekendul de la mijlocul aceleiași luni, în județul Suceava au fost mai mulți turiști decât pe litoral. Având în vedere acest lucru considerăm Cetatea de Scaun un pilon de bază în dezvoltarea turismului din județ și intenționăm să organizăm o serie de evenimente de amploare în anul care urmează și că continuăm să facem lucrări care nu au au putut fi realizate prin proiectul mare de reabilitare și consolidare.

Mai reamintesc faptul că Cetatea de Scaun a Sucevei a fost principalul atu pentru obținerea premiului EDEN „Suceava – Destinație europeană de excelență””, a conchis Niculai Barbă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava