Concert pascal
MOPAN Suceava

Domnul viceprim-ministru Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a semnat, astăzi, protocolul de predare a domeniului „fonduri europene” către doamna Rovana Plumb, noul ministru al fondurilor europene.

Cu această ocazie, viceprim-ministrul Stănescu a apreciat că finanţările europene disponibile pentru beneficiarii publici şi privaţi pentru lunile ianuarie, februarie şi martie au fost deja lansate, o sumă de 3,1 miliarde de euro fiind direcţionată în principal pentru serviciile de sănătate, în vederea reabilitării, modernizării şi dotării ambulatoriilor, pentru investiţii în infrastructura de cercetare-dezvoltare, comunicaţii şi utilizarea noilor tehnologii, dar şi pentru investiţii în regenerarea urbană.

„Acest obiectiv face parte din strategia Guvernului, care prevede ca, în acest an, să fie lansate toate cele 23 de miliarde de euro disponibile a fi cheltuite până în anul 2023”, a afirmat ministrul dezvoltării, subliniind că „reducerea decalajelor regionale constituie unul dintre principalele obiective ale utilizării Fondurilor Structurale și de Investiții, iar România trebuie să susțină creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, coroborat cu reducerea disparităților regionale”.

Totodată, viceprim-ministrul Paul Stănescu le-a mulţumit atât reprezentanţilor Comisiei Europene pentru suport, cât şi colegilor din minister şi partenerilor pentru conlucrare şi le-a urat succes doamnei ministru Rovana Plumb şi echipei de la Ministerul Fondurilor Europene: „Sunt convins că doamna Plumb va trata cu responsabilitate toate provocările acestui an, indiferent că sunt legate de capacitatea de absorbţie a fondurilor europene, de simplificarea procedurilor şi a legislaţiei în domeniu ori de utilizarea instrumentelor financiare și a celor teritoriale.”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava