Concert pascal
MOPAN Suceava

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat că începând de luni, 4 decembrie a.c., TPL va introduce un nou traseu pentru transportul public al persoanelor, precum și modificarea traseului liniei 30. Lucian Harșovschi a precizat că această decizie a fost luată pentru a rezolva problemele cu aglomerația mijloacelor de transport. „După începerea anului școlar, s-a observat o aglomerare a mijloacelor de transport care circulă pe porțiunea de traseu dintre stațiile Orizont și Centru, precum și a autobuzelor de capacitate redusă care circula prin fața Colegiilor Naționale Ștefan cel Mare și Petru Rareș, în anumite intervale orare. De asemenea, a existat o solicitare de introducere a unei legături de transport public local între cartierul Zamca și Piața Mare din zona centrală a orașului”, a explicat viceprimarul Sucevei.

Lucian Harșovschi a spus că pentru rezolvarea problemei aglomerație, SC TPL SA a achiziționat trei autobuze rulate marca Irisbus Agora, de culoare albastru deschis, care vor deservi o linie nouă ce va circula pe ruta Cinema Burdujeni – Orizont – I.R.I.C. – Carrefour – Bazar – Sala Sporturilor – Grupul Şcolar – Cuptorul de Aur – Autogară și retur, cu o frecventă de 10 minute, în intervalele orare 650 – 930 și 1130 – 1630.

El a mai anunțat că și traseul liniei 30 (Ițcani – Obcini, via Burdujeni) va fi modificat, astfel încât aceasta nu va mai trece prin stațiile Centru și Bancă, ci prin stațiile Piața Mare, Autogară și Petru Rareș pe sensul de dus. Pe sensul de întoarcere, acest traseu nu va mai trece prin stația Confecția ci prin stația Catedrală, după care va continua prin stațiile Policlinică, Colegiul Național Petru Rareș, Autogară și Biserica Sf. Dumitru, după care va reveni pe traseul inițial.

Modificările vor intra în vigoare începând cu ziua de luni, 4 decembrie.

„S.C. TPL S.A. va continua să achiziționeze autobuze pentru a putea să presteze activitatea de transport până la echparea cu 40 de autobuze electrice, nepoluante, ce va fi făcută cu fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional, Prioritatea de investiții 4.1.”, a mai spus Lucian Harșovschi.

LINIA 1

Traseu: Cinema Burdujeni (0,0 km) – Orizont (0,5 km) – I.R.I.C. (0,7 km) – Carrefour (1,7 km) – Bazar (2,2 km) – Sala Sporturilor (2,5 km) – Grupul Şcolar (3,0 km) – Cuptorul de Aur (4,1 km) – Autogară 1 (4,3 km) – Autogară 2 (5,0 km) – Biserica Sfântul Dumitru (5,4 km) – Grupul Şcolar (6,3 km) – Sala Sporturilor (6,8 km) – Bazar (7,3 km) – Carrefour (7,7 km) – Orizont (8,9 km) – Cinema Burdujeni (9,5 km)

LINIA 30

Traseu: Gostat Iţcani (0,0 km) – Defelcom (0,5 km) – Depou Iţcani (1,1 km) – Pasarela Iţcani (1,4 km) – Centrofarm (2,2 km) – Aleea Dumbrăvii (3,1 km) – Ramiro (3,5 km) – Cantina I.R.I.C. (3,8 km) – Moldova (4,3 km) – Orizont (4,6 km) – I.R.I.C. (4,8 km) – Carrefour (5,8 km) – Bazar (6,3 km) – Sala Sporturilor (6,7 km) – Grupul Şcolar (7,2 km) – Cuptorul de Aur (8,3 km) – Autogară (8,5 km) – Colegiul Național Petru Rareș (9,2 km) – Policlinică (9,5 km) – Spital (10,3 km) – Obcini (10,8 km) – Mobilă (11,1 km) – Curcubeu (11,4 km) – Nordic (11,8 km) – Catedrală (12,3 km) – Policlinică (13,2 km) – Colegiul Național Petru Rareș (13,5 km) – Autogară (14,2 km) – Biserica Sf. Dumitru (14,4 km) – Grupul Şcolar (15,5 km) – Sala Sporturilor (16,0 km) – Bazar (16,5 km) – Carrefour (16,9 km) – Orizont (18,1 km) – Moldova (18,5 km) – Cantina I.R.I.C. (18,9 km) – Ramiro (19,2 km) – Aleea Dumbrăvii (19,6 km) – Centrofarm (20,4 km) – Pasarela Iţcani (21,3 km) – Depou Iţcani (21,6 km) – Defelcom (22,2 km) – Gostat Iţcani (22,7 km).

 

Viceprimarul Harșovschi anunță introducerea, de luni, a unui nou traseu TPL în municipiul Suceava, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava