Concert pascal
MOPAN Suceava

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat marţi, 20 martie 2018, la Bruxelles, la reuniunile Consiliului Afaceri Generale și Consiliului Afaceri Generale Art. 50. Reuniunea miniștrilor pentru Afaceri Europene din statele membre a vizat în principal pregătirea reuniunii Consiliului European din 22-23 martie 2018, cu accent pe aspecte vizând Piața Unică, Piața Unică Digitală, Uniunea Piețelor de Capital, Uniunea Energiei, politica de impozitare în mediul digital, aspecte sociale, precum și politica comercială a Uniunii.

Discuțiile au mai inclus stadiul implementării deciziilor Consiliului European din decembrie 2017, reuniune pe agenda căreia s-au aflat teme precum securitatea și apărarea, dimensiunea socială, educația și cultura sau schimbările climatice, precum și un schimb de opinii în privința unui raport de sinteză privind contribuțiile Consiliului la Semestrul European 2018. În cadrul reuniunii, demnitarul român a informat partenerii europeni despre demersurile organizatorice privind Președinția Consiliului Uniunii Europene, mandat pe care țara noastră îl va deține, în premieră, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, reiterând dorința României de a acționa alături de statele membre care susțin revigorarea și consolidarea proiectului european într-o manieră pozitivă şi ambiţioasă.

„Dorim să promovăm o politică europeană orientată spre cetățean și corelată cu solidaritatea, o valoare elementară a construcției europene. Împreună susținem o Uniune puternică, incluzivă și coezivă, acesta fiind şi obiectivul nostru în pregătirea Summit-ului informal de la Sibiu, din 9 mai 2019, unde va fi adoptată următoarea agendă strategică a Uniunii“, a subliniat Victor Negrescu.

Pe agenda Consiliului Afaceri Generale Art. 50, s-a aflat pregătirea reuniunii Consiliului European (Art. 50) din 23 martie, care are drept obiectiv adoptarea de noi orientări referitoare la cadrul relațiilor viitoare dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie. De asemenea, negociatorul-șef al Uniunii Europene, Michel Barnier, a prezentat acordul la care au ajuns cele două echipe de negociere, atât în privința capitolelor din acordul de retragere referitoare la drepturile cetățenilor și decontul financiar, toate angajamentele asumate prin raportul comun din decembrie 2017 fiind transpuse în termeni juridici, cât și a clauzelor privind perioada de tranziție.

„Un obiectiv prioritar al României a fost atins, rezultatul negocierilor confirmând faptul că cetățenii europeni, inclusiv cei români, și membrii familiilor acestora care se stabilesc în Marea Britanie pe durata perioadei de tranziție vor beneficia de aceleași drepturi deținute de cetățenii Uniunii Europene care locuiesc deja acolo. România își va folosi în continuare toate resursele pentru a gestiona procesul de negociere privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană la nivelul așteptărilor cetățenilor și în deplin acord cu obiectivele sale în context european. Sperăm ca textul acordului de retragere să fie finalizat cât mai curând și toate angajamentele asumate să fie respectate și integrate pe deplin în acest document cu valoare juridică“, a declarat Victor Negrescu.

În intervenția sa, ministrul delegat a salutat totodată noul proiect de orientări și a exprimat susținere pentru deschiderea de negocieri privind cadrul viitoarelor relații dintre cele Marea Britanie și Uniunea Europeană. Principale elemente ale acestuia vor fi incluse într-o declarație politică care va însoți acordul de retragere.

„Ne dorim un parteneriat cu Marea Britanie care să includă o componentă economică robustă, precum și o cooperare privilegiată în domenii precum securitatea, apărarea și politica externă“, a adăugat oficialul român.
În marja participării la cele două reuniuni, ministrul delegat a avut întrevederi cu omologii din Danemarca, Estonia, Finlanda, Suedia, Spania şi Croația, dar și o întâlnire cu comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu. Discuțiile au vizat subiecte ale agendei curente a Uniunii, cu accent pe aspecte de substanță în pregătirea mandatului Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
Întâlnirile fac parte din demersurile ministrului delegat pentru Afaceri Europene de a contribui la consolidarea cooperării în domeniul afacerilor europene, în vederea unei promovări eficiente a intereselor comune la nivelul Uniunii Europene.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava