MOPAN Suceava

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat, miercuri, 28 martie 2018, la conferința cu tema „Viitorul buget al Uniunii Europene. Oportunitate pentru reformă?“, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România și găzduită de Palatul Parlamentului. Victor Negrescu a arătat, în intervenţia sa, că proiectarea noii arhitecturi bugetare europene ar trebui să fie fundamentată pe o evaluare a funcționalității actualului cadru, subliniind necesitatea conturării unei alocări financiare care să confere predictibilitate în atingerea obiectivelor politice pe termen lung ale Uniunii.

„Pentru România, va fi important ca noul cadru bugetar să fie centrat pe interesele cetățenilor și să aibă o abordare responsabilă a modului în care sunt cheltuite resursele provenite din taxele și impozitele plătite de aceștia. Experiența cadrului anterior ne arată că anumite aspecte pot fi ameliorate prin simplificarea procedurilor și asigurarea unui cadru predictibil, care să vină în sprijinul investițiilor. Pe de altă parte, finanțarea noilor priorități nu trebuie să se bazeze pe reducerea resurselor dedicate politicilor tradiționale. Putem observa, din aproape toate cercetările de piață efectuate în statele membre, că locuitorii Uniunii Europene sunt interesați în primul rând de acțiuni coerente în sectoare cum ar fi securitatea, sănătatea sau educația, solicitând în același timp locuri de muncă de calitate. În acest sens, pledăm pentru menţinerea unor alocări adecvate pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună / Programul de Dezvoltare Rurală, care şi-au demonstrat capacitatea de a produce astfel de rezultate tangibile și beneficii pentru cetățenii europeni“, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

De asemenea, Victor Negrescu a prezentat, pe scurt, demersurile României în pregătirea negocierilor referitoare la Cadrul Financiar Multianual post-2020, pe plan intern și extern, reiterând totodată faptul că viitorul buget european va fi unul dintre dosarele-cheie pe care România le va gestiona pe durata exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019.

„Pentru o reprezentare adecvată a intereselor României este nevoie de implicarea tuturor instituțiilor și factorilor politici într-un efort comun, coerent și coeziv. Împreună cu echipa pe care o coordonez am discutat cu toți omologii din statele membre, cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Parlamentului European, am promovat un non-paper cu viziunea României, am adoptat mandatul general în această etapă a negocierilor, am realizat demersurile pentru realizarea formatelor tehnice de coordonare sub îndrumarea Ministerului Finanțelor Publice, am participat activ la dezbaterile privind viitorul buget european și mai ales ne-am coordonat eficient cu Preşedinţiile Bulgariei şi Austriei. În perspectiva comunicării Președinției Bulgariei din aprilie și a Comisiei Europene din mai, România, prin instituțiile responsabile, este pregătită să gestioneze acest dosar de importanță majoră privind viitorul Europei“, a subliniat Victor Negrescu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava