MOPAN Suceava

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat luni, 14 mai 2018, la Bruxelles, la reuniunile Consiliului Afaceri Generale și Consiliului Afaceri Generale Art. 50.
Miniștrii pentru Afaceri Europene din statele membre au asistat la o prezentare și au avut un schimb de opinii cu privire la propunerile Comisiei Europene referitoare la Cadrul Financiar Multianual post-2020, discutând totodată pe marginea agendei Consiliului European din 28-29 iunie 2018.
„Pentru România, este important ca noul cadru bugetar să fie centrat pe interesele cetățenilor și să aibă o abordare responsabilă a modului în care sunt cheltuite resursele provenite din taxele și impozitele plătite de aceștia. Procesul de negociere privind noul Cadru Financiar Multianual ar trebui să conducă la o soluție echilibrată, care să răspundă noilor priorități ale Uniunii (tineret, cercetare, digitalizare, politica externă, politica de apărare, etc.), menținând în același timp finanțări adecvate pentru politicile tradiționale, precum Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, care şi-au demonstrat capacitatea de a produce beneficii pentru toate statele membre“, a subliniat Victor Negrescu.
În marja participării la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, ministrul delegat a luat parte la întrevederea informală cu raportorii Parlamentului European pe tema Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, România fiind invitată la discuții în calitate de viitoare Președinție a Consiliului Uniunii Europene, mandat pe care țara noastră îl va deține în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019.
„România, prin instituțiile responsabile, este pregătită să gestioneze acest dosar de importanță majoră privind viitorul Europei. Reiterăm sprijinul nostru deplin pentru o implicare constructivă în viitoarele negocieri la nivelul Consiliului Uniunii Europene, precum și în direcționarea eforturilor în vederea avansării substanțiale a negocierilor în timpul mandatului pe care-l vom exercita în primul semestru al anului viitor, care să permită obținerea unui acord politic în timp util cu privire la acest dosar“, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.
Oficialul român mai participă totodată la trilaterala România – Bulgaria – Grecia, pe teme de actualitate europeană, un punct al agendei discuțiilor miniștrilor pentru Afaceri Europene din cele trei state vizând, de asemenea, Cadrul Financiar Multianual post-2020.
„România, Grecia și Bulgaria sunt angajate în efortul comun pentru o Europă unită și coezivă, care își apără valorile și principiile și funcționează în interesul cetățenilor. Am convenit să aprofundăm cooperarea cu cele două state în domeniul afacerilor europene, pornind de la similitudinea viziunilor noastre pe numeroase dosare importante, inclusiv proiectul noii arhitecturi bugetare a Uniunii Europene“, a menționat Victor Negrescu la finalul întâlnirii.
În marja Consiliului Afaceri Generale, ministrul delegat a purtat discuții privind viitorul buget european și cu reprezentantul Comisiei Europene, comisarul Günther Oettinger.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava