MOPAN Suceava

Premierul României, Victor Ponta, a inaugurat duminică după amiază o grădiniţă de copii nouă din comuna Dumbrăveni. Finalizarea lucrărilor de construcţie la grădiniţa „Dumbrava Minunată” din Dumbrăveni s-a făcut după ce Guvernul a alocat recent o sumă de aproximativ 100.000 de lei (un miliard de lei vechi).

Victor Ponta a fost întâmpinat la Dumbrăveni de câteva sute de copii şi părinţi acestora, fiind primit cu pâine şi sare, iar un preot i-a dăruit o icoană. După ce a vizitat mai multe săli de clasă, premierul României le-a spus tuturor celor prezenţi că îl bucură faptul că primarul din Dumbrăveni, Ioan Pavăl, s-a ţinut de promisiune şi a terminat grădiniţa înainte de data începerii noului an şcolar. „Aveţi un primar extraordinar, care când m-a găsit aici în zonă mi-a spus că este comuna cu cei mai mulţi copii, care au nevoie de o grădiniţă. O grădiniţă la care domnul primar lucrează de un an de zile şi mi-a spus că avea nevoie de ajutor pentru a o termina înainte de 15 septembrie. Şi atunci am făcut un rămăşag cu primarul: am spus că îi dăm toţi banii de care are nevoie, dar dacă termină până pe 15 septembrie atunci vin la inaugurare, şi nu vin cu mâna goală, ci cu un cadou. Acum vreau să-l felicitaţi pe primar pentru că banii i-a luat, a făcut grădiniţa şi a şi terminat-o până pe 14 septembrie”, a declarat Ponta. El a spus că pentru că primarul s-a ţinut de promisiune, Dumbrăveniul mai primeşte un microbuz pentru transportul copiilor, care a fost adus deja în această comună. Victor Ponta a spus că vrea să transmită de la Dumbrăveni un mesaj pentru toată ţara, plecând de la faptul că Dumbrăveniul este comuna cu cei mai mulţi copii. „Vreau doar să spun tuturor locuitorilor de aici că nu există bogăţie mai mare pe lume pe care ne-a dat-o Dumnezeu decât copiii. Şi am vrut azi de aici de la Dumbrăveni să spun un mesaj pentru toată ţara şi pentru toţi românii. Dacă avem copii, dacă avem grijă de ei, dacă avem grădiniţe şi școli mai bune, microbuze, profesori, înseamnă că avem o ţară care are viitor. Mulţumesc de primire şi să dea Dumnezeu să facem numai lucruri bune”, a mai spus Victor Ponta.

La rândul său, primarul Ioan Pavăl, a ţinut să-i mulţumească premierului Victor Ponta pentru sprijinul acordat de Guvern în finalizarea lucrărilor la Grădiniţa „Dumbrava Minunată”, în care învată 190 de copii. „Domnule prim ministru, în numele localităţii pe care o conduc vreau să vă mulţumesc frumos. Să vă dea Dumnezeu sănătate că aţi aplecat urechea la nevoile noastre şi ne-aţi ajutat să terminăm această grădiniţă. E o clădire în care vor învăţa 190 de copii. Sper să-şi aducă aminte părinţii că astăzi aţi fost aici şi că ajutorul de la Guvern a venit atunci când a trebuit. Vă mulţumesc pentru cadoul pe care l-aţi promis. Şi în numele localităţii îi mulţumesc şi lui Liviu Dragnea pentru că a aprobat sala de sport şi căminul cultural. Ne rugăm la Dumnezeu să vă dea sănătate dumneavoastră şi familiei, şi copiilor. Să dea Dumnezeu sănătate Guvernului pe care îl conduceţi să facă legi drepte pentru ca noi să putem trăi în pace în ţara aceasta. Ştim ce avem de făcut noi, să muncim să ne facem treaba, şi oricând aveţi un drum prin Dumbrăveni vă rog să vă opriţi şi să staţi de vorbă cu noi”, a spus Ioan Pavăl.
După ce a inaugurat noua grădiniţă din Dumbrăveni, premierul Victor Ponta a participat la o cununie oficiată la o biserică penticostală din această comună.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava