Concert pascal
MOPAN Suceava

Primul ministru Victor Ponta a spus la Putna că preşedintele suspendat Traian Băsescu nu va mai putea fi considerat preşedinte al României dacă îi trimite pe procurori peste oamenii care au votat la referendumul din data de 29 iulie 2012. Victor Ponta a fost întrebat ce va face dacă Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, iar răspunsul său a fost că indiferent de decizia pe care o va lua Curtea Constituţională cu privire la validarea referendumului pentru deminterea preşedintelui României din data de 29 iulie a.c., „cel mai important este ca preşedintele Băsescu să oprească această prigoană împotriva oamenilor care au votat”. Şeful Guvernului a arătat că Traian Băsescu nu mai poate fi considerat preşedinte al României în momentul în care „îi trimite pe procurori peste oameni şi dacă îi ameninţă pe cei 8 milioane şi jumătate de români care au votat”. „Sunt oameni simpli, iar astfel de abuzuri nu s-au mai întâmplat de pe vremea comuniştilor. Cred că domnul Băsescu, şi o să fac un apel la domnia sa, trebuie să-şi oprească prigoana şi teroarea românilor care au votat. Nu ştiu altfel pe cine mai vrea să conducă. Şi cred că în primul rând el trebuie să înţeleagă faptul că ameninţând şi făcându-le rău la oamenii care au votat, în nici un caz nu va fi primit cu mai multă bucurie”, a spus Victor Ponta.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava