MOPAN Suceava

Prim-ministrul României Victor Ponta a declarat joi că Executivul a alocat fondurile necesare pentru finalizarea lucrărilor de modernizare ale Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Salcea. Prezent la inaugurarea modernizării drumului Suceava – Botoşani, Victor Ponta a spus că „am alocat toţi banii” pentru investiţia în modernizarea aeroportului. Ponta a subliniat că judeţul Suceava va avea în acest an un aeroport la nivel europen. Întrebat ce înseamnă faptul că au fost alocaţi toţi banii, premierul a explicat că acest lucru înseamnă în primul rând o „schimbare fundamentală” a legilor în vigoare, astfel încât Consiliul Judeţean Suceava să nu mai fie nevoit să aloce din bugetul propriu sumele pentru decontarea lucrărilor. „Am modificat legea astfel încât să nu mai trebuiască să dea Consiliului Judeţean bani pe care de altfel nici nu îi avea. Acum, constructorul cere direct banii de la autoritatea de management de la Programul Operaţional de Transporturi, pe măsură ce lucrează. Altfel, vechea legislaţie, pe care am modificat-o după ce am venit la Suceava, când am constatat că făcea imposibilă realizarea aeroporturilor, obliga Consiliile Judeţene să dea banii deşi nu au resurse pentru mari proiecte”, a spus premierul României. El a adăugat noul sistem de decontare funcţionează deja, iar constructorul care lucrează la modernizarea Aeroportului „Ştefan cel Mare” va solicita direct de la autoritatea de management decontarea sumelor pentru investiţiile realizate.

Proiectul „Modernizare suprafaţă de mişcare şi balizaj, turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie tip ILS” este finanţat din fonduri europene, valoarea totală a acestuia fiind de 104,9 milioane de lei, fără TVA. Investiţia vizează mărirea pistei de decolare/aterizare la 2.460 de metri, modernizarea căilor de rulare în lungime de 120 de metri, modernizarea platformei de încărcare care va avea o lungime de 290 de metri, modernizarea sistemului de balizaj, construirea unui turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasării sistemului de navigaţie aeriană de tip ILS.

Victor Ponta: Suceava va avea anul acesta un aeroport la nivel european, 4.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava