Ziua de astăzi, 10 februarie, marchează căsătoria dintre regina Victoria, de 21 de ani, cu vărul ei german, prințul Albert de Saxa-Coburg-Gotha, în Capela Regală de la St. James’s Palace din inima cartierului londonez West End. În luna octombrie a anului precedent (1839), Albert o vizitase pe Victoria la Windsor, impresionând-o teribil cu manierele lui elegante și înfățișarea chipeșă. După doar patru zile petrecute împreună, regina s-a și hotărât.

Albert era bărbatul cu care voia să se mărite, iar protocolul regal impunea ca ea să formuleze cererea în căsătorie. După cum avea să scrie ulterior în jurnalul ei intim: „După câteva minute, i-am spus că am crezut că și-a dat seama de ce am dorit ca ei [Albert și fratele lui] să vină aici – și că m-ar face foarte fericită dacă ar consimți la ceea ce am dorit (să se însoare cu mine). Apoi ne-am îmbrățișat, iar el a fost atât de blând, atât de afectuos”.

Cu toate că regina era în mod vădit îndrăgostită, Albert s-a căsătorit mai ales ca să-și găsească un loc mai influent în lume decât ar fi fost posibil dacă ar fi rămas acasă, ca al doilea fiu într-un minuscul principat german condus de către tatăl lui. În final, totuși, căsătoria aceasta s-a dovedit a fi una dintre puținele asocieri amoroase reușite la nivel regal.

Victoria a fost îndrăgostită de la început, iar odată cu trecerea anilor, și el a ajuns s-o iubească profund – fiindu-i și fidel, ceea ce era o raritate printre aristocrați. Dar aceasta nu înseamnă că mariajul lor a fost lipsit de probleme. Victoria avea idei solide cu privire la poziția ei și la prioritatea pe care o avea regina față de consortul său, însă Albert dorea să ia parte la consiliile de coroană și să joace rolul tradițional al soțului. Un episod celebru, probabil apocrif, ilustrează dilema.

Iritat de faptul că Victoria îl exclusese încă o dată de la luarea unei importante decizii de politică de stat, Albert s-a retras în camera lui și a încuiat ușa.

Curând, Victoria a venit după el, bătând cu putere și cerând imperios să intre.

— Cine-i acolo? a întrebat prințul dinăuntru.

— Regina Angliei, a venit răspunsul. Dar ușa a rămas încuiată.

Victoria a bătut din nou, Albert a întrebat iar cine e acolo și încă o dată răspunsul a fost: „Regina Angliei”. Ușa a rămas la fel de închisă.

Victoria a bătut pentru a treia oară și Albert a întrebat din nou:

— Cine-i acolo?

— Soția ta, Victoria, s-a auzit răspunsul, după care Albert a deschis imediat ușa și a primit-o înăuntru.

Până la urmă, Albert a devenit principalul sfetnic și confident al reginei Victoria, fără al cărui sfat nu lua nici o decizie. Muncitor, sârguincios și oarecum pedant, Albert a stabilit totodată pentru publicul britanic un exemplu privind ceea ce am putea numi codul de conduită victorian.

Moralitatea victoriană poate c-a dispărut de mult, dar una dintre contribuțiile lui Albert la cultura britanică a rămas pomul de Crăciun, o veche tradiție germană pe care el a popularizat-o în Marea Britanie în 1841, când i-a dat Victoriei un astfel de pom, ca dar de Crăciun.

Tot la 10 februarie:

1258: Mongolii distrug Bagdadul.

1482: Moare sculptorul italian Luca della Robbia.

1775: Se naște la Londra eseistul englez Charles Lamb.

Geo Alupoae, critic de teatru