Concert pascal
MOPAN Suceava

Ministerul Sănătății a transmis că medicamentul Favipiravir utilizat în tratamentul bolnavilor de covid-19 va fi introdus gratuit în farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor. Anunțul vine la o zi după ce deputatul PPU (s-l) de Suceava, afiliat grupului PSD, Vlad Popescu-Piedone a somat ministerul să ia această decizie.

„Coincidență sau nu, la doar o zi de când am depus întrebarea legată de medicamentul Favipiravir, Ministerul Sănătății a ieșit cu un comunicat de presă prin care a precizat că acest medicament ar putea să fie introdus gratuit în farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor.

Această decizie mă bucură foarte tare, pentru că astfel am reușit să obligăm autoritățile incompetente de la noi să facă ceva pentru bolnavii de Covid-19, care suferă de forme ușoare și medii.

Era oare nevoie de o presiune publică astfel încât bolnavii de Covid-19 să primească o a doua șansă? Nu este normal, ca în mijlocul unei pandemii, Guvernul să aștepte să moară un număr tot mai mare de români ca să poată include pe lista medicamentelor gratuite- Favipiravir. Vi se pare normal ca voi să vă gândiți la un congres, când oamenii aveau nevoie imediată de această nouă șansă la viață?

Din acest motiv, mă declar în mod public revoltat de această atitudine de nepăsare și de neprofesionalism din partea Guvernului Cîțu și cred că ar fi bine să înceapă să guverneze în interesele României și mai puțin în interesele domniei sale sau a grupurilor pe care le reprezintă. E ușor să declari zilnic la televizor că pandemia este ținută sub control, dar în realitatea oamenii mor așteptând un pat liber la ATI sau pentru că Favipiravir nu se gășeste în farmacii.

Cât ar mai trebui domnule Florin Vasile Cîțu să vă mai tragem de mânecă astfel încât să înțelegeți și dumneavoastră că România este într-o pandemie, iar Guvernul  trebuie să ofere cele mai bune soluții pentru toată lumea?”, a declarat Vlad Popescu-Piedone.

Victorie a deputatului sucevean Popescu-Piedone în fața Ministerului Sănătății, 4.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava