MOPAN Suceava

Echipa de handbal juniori II a Liceului cu Program Sportiv Suceava, pregătită de antrenorul Iulian Dugan, are un parcurs perfect în acest sezon din Campionatul Național și este singura echipă neînvinsă din serie, după șapte etape. În ultima săptămână înainte de întreruperea campionatului, sucevenii au avut trei meciuri. În cel mai important, derbiul seriei, LPS Suceava a întâlnit gruparea CS Știința Bacău.

LPS Suceava a reușit să se impună la Bacău, cu scorul de 27–25, după ce la pauză a condus cu 13 – 11. Mai mult, cel mai bun marcator al sucevenilor, Claudiu Lazurcă, a reușit nu mai puțin de 18 din cele 27 de goluri, în condițiile în care din primul și până-n ultimul minut a fost ținut om la om. Tot în acest meci, Casian Gabinat a reușit 4 goluri, Samuel Stanciuc și Mihnea Bejan au reuşit câte două goluri fiecare, iar Albert Vizitiu, un gol.

„Echipa noastră a avut o evoluție excelentă în derby-ul cu Bacău, mai ales din punct de vedere tactic. Chiar dacă a fost ținut om la om tot timpul, Claudiu Lazurcă nu a putut fi oprit să marcheze 18 goluri, aici o contribuție decisivă având-o ceilalți colegi, care l-au scos din blocaj și i-au permis să arunce la poartă. Sper să avem un parcurs la fel de bun şi în continuare”, a declarat antrenorul Iulian Dugan.

În cel de-al treilea meci disputat într-o săptămână, sucevenii s-au impus fără probleme pe teren propriu în meciul cu LPS Roman, scor final 37–22, la pauză 21–12. În acest meci, Mihnea Bejan și Robert Chirilă au marcat câte 7 goluri, Samuel Stanciuc și Claudiu Lazurcă, câte 5 goluri, Albert Vizitiu (4), Casian Gabinat (3), Marian Agrigorcioaie (2), Vlăduț Lazoreac (2), Sebastian Corduș (1) și Ionuț Huțan (1).

Cealaltă reprezentantă a județului, echipa Clubului Sportiv Universitar din Suceava, pregătită de antrenorii Ioan Tcaciuc și Vasile Boca, a reușit prima victorie din acest sezon, 30–25 la LPS Roman, la pauză gazdele conducând cu 16–14. Trebuie menționat faptul că echipa Universității Suceava are în componență jucători mai mici ca vârstă, cu un an, doi sau trei mai mici decât adversarii, o parte din ei evoluând și la juniori III.

Clasament

1. LPS Suceava    6    6    0    0    198-152    16
2. CSŞM Bacău    6    5    0    1    209-160    14
3. CSS Bacău    7    4    0    3    178-175    14
4. LPS Vaslui    6    4    0    2    163-149    13
5. LPS Vaslui 2    6    3    0    3    151-159    11
6. LPS Piatra Neamț    6    3    0    3    150-162    10
7. LPS Iași    6    2    0    4    169-186    9
8. CSU Suceava    7    1    0    6    190-213    6
9. LPS Roman    6    0    0    6    134-186    4

Bonus

* LPS Suceava (4pts – respectare cerințe talie)
* LPS Iași (5pts – respectare cerințe talie)
* LPS Vaslui (5pts – respectare cerințe talie)
* LPS Roman (4pts – respectare cerințe talie)
* LPS Piatra Neamț (4pts – respectare cerințe talie)
* CSS Bacău (6pts – respectare cerințe talie)
* CS Știința Municipal Bacău (4pts – respectare cerințe talie)
* LPS Vaslui 2 (5pts – respectare cerințe talie)
* CSU Suceava (4pts – respectare cerințe talie)

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava