MOPAN Suceava
  • Cursul este adaptat la agenda celor care vor sa facă reconversie profesională
  • Formarea are loc exclusiv în weekend, iar prima serie care a început pe 15 octombrie, a fost ocupată complet
  • Noua versiune a cursului Full Stack Developer păstrează cel mai important beneficiu: job garantat

Weekend Full Stack Developer de la Codecool a fost conceput pentru toți cei care caută o reconversie profesională în domeniul IT&C, dar care au un job full-time la care nu doresc sau nu pot renunța pe perioada studiilor de formare în coding.

Adaptat special pentru a putea fi integrat în programul de muncă și de viată al celor care decid să își schimbe actuala carieră, cursul durează 17 luni, este construit în patru module de studiu, poate fi accesat online, sâmbăta si duminica, de la 9 a.m la 6 p.m, în sistem de săptămâni alternative și conține, în plus, două ore în timpul săptămânii, pentru consultații individuale cu mentorii din cadrul școlii.

Versiunea de weekend păstrează beneficiile cursului standard Full Stack Developer, mai precis garanția contractuală a unui job după absolvire, primele două luni de probă – pe care Codecool le oferă gratuit pentru a testa dacă există o potrivire între așteptările cursanților și realitatea de la scoală, precum și opțiuni flexibile de plată a taxelor de curs, în funcție de nevoile fiecărui cursant în parte. Astfel, Codecool oferă cursanților Full Stack Developer de weekend posibilitatea achitării în avans a taxei, cu un discount de 25%.

“Uniunea Europeană se confruntă cu un deficit de 1,8 milioane de specialiști IT în acest moment. În timp ce noile generații privesc tehnologia cu familiaritate și iau în considerare cu mai mare ușurință o carieră digitală, ne rămâne întrebarea << și ce pot face profesioniștii de azi pentru a redeveni relevanți în piață? >> Considerăm că noul curs Weekend Full Stack Developer este un răspuns, o continuare a misiunii Codecool de a oferi oricui visează la un job bine plătit și sigur în digitalizare, opțiunile de formare care i se potrivesc cel mai bine. Mai mult, oferim suportul atât de necesar în susținerea financiară pe durata învățării – fie prin alegerea momentului în care plătește cursul, fie prin acces la finanțare rapidă prin creditul StudyUP de la partenerii Codecool BCR Social Finance” afirmă Claudia Tamași, Country Manager Codecool România.

Weekend Full Stack Developer este o variantă de curs lansată de Codecool simultan în România, Polonia și Austria. Formatul se adresează unui public între 25 și 45 de ani, cu până la 20 de ani experiență în domeniul lor de activitate, hotărâți să își schimbe cariera, pregătiți să acumuleze noi informații și dornici să își securizeze, la finalul studiilor, un job care să le ofere o situație financiară mai stabilă și, de ce nu?, posibilitatea de a contribui la dezvoltarea de noi soluții digitale pentru România sau Europa.

Conform datelor Codecool, cei mai mulți cursanți înscriși în prima serie de Weekend au încercat să învețe pe cont propriu programare, dar și-au dat seama că, pentru a face performanță, este nevoie de studiu în cadru organizat. Această realitate este valabilă atât pentru tineri dar și pentru cei peste 35 de ani, care au ales cursul pentru reconversia profesională.

Mai mult, în urma discuțiilor dinaintea admiterii, Codecool a remarcat că studenții primei serii sunt orientați către rezultate, au spirit antreprenorial, dar și experiență de muncă sau antreprenoriat inclusiv în afara țării. Tocmai de aceea, mulți dintre ei sunt conectați la trenduri și știu că viitorul este unul digital.

***

Despre Codecool

Codecool este una dintre cele mai mari școli de programare din regiunea CEE, prezentă pe piața din România din 2019. Principalul program de formare de la Codecool este cursul de Full-Stack Developer, iar în România, formarea se desfășoară în București sau online, în timpul săptămânii sau în weekend și vine la pachet cu garanția contractuală a unui loc de muncă și cu opțiunea de plată ulterioară. Codecool își pregătește cursanții pentru cerințele companiilor care angajează profesioniști în domeniul tehnologiei. Pe lângă aptitudini tehnice la cerere, cum ar fi programarea în 4 până la 6 limbaje, cursanții dezvoltă și aptitudinile interpersonale necesare, cum ar fi comunicarea, gestionarea timpului, prezentarea etc.

În septembrie 2022, Codecool și Software Development Academy (SDA) au fuzionat pentru a deveni unul dintre cele mai puternice centre europene de formare și integrare de talente în piața IT&C. Împreună, cele două companii au peste 300 de angajați, 17 cursuri de formare și reconversie digitală și o rețea de 1.600 de mentori. Codecool și Software Development Academy vor fi prezente în 8 țări (Polonia, Ungaria, România, Austria, Slovacia, Republica Cehă, Estonia și Albania) și vor instrui anual 15.000-20.000 de persoane fizice și echipe din 400 de companii globale și locale din Europa Centrală. Fuziunea Codecool & SDA va crește semnificativ nivelul de competențe tech al cetățenilor din Europa Centrală și va fi esențială în transformarea digitală a Europei și nu numai.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava