Concert pascal
MOPAN Suceava

La finele săptămânii trecute, pe stadioanele din județ, s-au disputat meciurile din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii a IV-a de fotbal. În această rundă s-au marcat în total nu mai puțin de 31 de goluri, în toate întâlnirile punctându-se măcar o dată.

Liderul Viitorul Liteni s-a impus fără probleme pe teren propriu cu Șomuzul Preutești și și-a mărit avansul față de locul doi cu încă un punct, după ce Pojorâta a pierdut cu Juniorul Suceava, iar Progresul Frătăuții Vechi a învins LPS Suceava. Moldova Drăgușeni a făcut scorul etapei, 6–1, în meciul de acasă cu Vatra Moldoviței, aceeași diferență de scor fiind înregistrată la Fântânele, unde oaspeții de la Siretul Dolhasca s-au impus cu sec 5–0. Un alt meci cu goluri multe, mai exact șase, a fost la Poieni Solca, unde echipa gazdă, aflată pe ultimul loc în clasament, a remizat în disputa cu Viitorul Verești. Juniorul Suceava a reușit a noua victorie din acest sezon și a urcat pe locul trei pentru cel puțin o etapă.

Rezultatele etapei a 18-a:
Sporting Poieni Solca – Viitorul Verești    3–3
Recolta Fântânele – Siretul Dolhasca    0–5
Juniorul Suceava – FC Pojorâta    2–1
Viitorul Liteni – Șomuzul Preutești    4–0
Moldova Drăgușeni – Victoria Vatra Moldoviței    6–1
Rarău Câmpulung – Vânătorul Dorna Candrenilor    0–1
Progresul Frătăuții Vechi – LPS Suceava    2–1
Stejarul Cajvana – Zimbrul Siret    1–1
 
Clasament
1. Viitorul Liteni    18    13    2    3    66-24    41
2. Progresul Frătăuţii Vechi    18    10    4    4    44-21    34
3. Juniorul Suceava    18    9    7    2    33-14    34
4. FC Pojorâta    18    10    3    5    47-22    33
5. Siretul Dolhasca    18    9    4    5    45-27    31
6. Şomuzul Preuteşti    18    8    7    3    36-2    31
7. Viitorul Vereşti    18    8    6    4    51-38    30
8. Victoria Vatra Moldoviţei    18    7    6    5    29-25    27
9. Moldova Drăguşeni    18    8    2    8    38-32    26
10. LPS Suceava    18    7    3    8    35-33    24
11. Vânătorul Dorna Candrenilor    18    7    1    10         27-46    22
12. Recolta Fântânele    18    5    2    11    28-49    17
13. Zimbrul Siret    18    5    2    11    22-39    17
14. Stejarul Cajvana    18    4    3    11    37-80    15
15. ASA Rarău Câmpulung    18    4    2    12    22-48    14
16. Sporting Poieni Solca    18    2    2    14    26-70    10

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava