MOPAN Suceava

Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, a anunțat că de la 1 decembrie au intrat în vigoare noi majorări salariale pentru cadrele didactice. Virginel Iordache a spus că profesorii urmează să primească în luna ianuarie 2019 un spor de 10% la salariu. „Este vorba despre sporul de suprasolicitare de 10%, se va calcula de la 1 decembrie, iar profesorii vor primii banii în luna ianuarie 2019”, a precizat Iordache. El a explicat că potrivit Legii nr. 153, anexa I, art. 16, „Pentru personalul didactic de predare din învățământ se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică, de 10% din salariul de bază, începând cu data de 1 decembrie 2018”. Senatorul PSD de Suceava a mai declarat că aceasta este o altă  măsură luată pentru creșterea veniturilor salariale ale cadrelor didactice. „Guvernul îşi respectă promisiunile şi va mări salariile profesorilor conform programului de guvernare şi a legii salarizării unice”, a subliniat Iordache.

El a mai precizat că în ședința solemnă a Guvernului desfășurată la Alba Iulia s-a mai hotărât și creșterea sumelor destinate finanțării Educației cu cel puțin 15% anual, față de bugetul anului precedent, astfel încât să se ajungă la cel puțin 6% din PIB, devansarea creșterii salariale prevăzută în anul 2022, până la data de 1 septembrie 2020 sau acordarea a două salarii brute pe an pentru dezvoltarea personală și materiale didactice. „Printre hotărârile luate în această ședință se mai numără și acordarea unei sume de până la 5000 de euro pentru achiziția și modernizarea unei locuințe, precum și cumpărarea terenului necesar construcției pentru personalul didactic din mediul rural. De asemenea, cadrelor didactice cu o vechime efectivă în învățământ de minimum 30 de ani, li se acordă la pensionare șase salarii medii brute pe economie”, a declarat senatorul PSD de Suceava. El a remarcat faptul că alături de medici, profesorii sunt cei cărora salariile şi condiţiile de muncă trebuie să le creeze acel confort care să-i determine să rămână în ţară şi să contribuie la modernizarea şi însănătoşirea sistemului de învăţământ din România. „Mai mulţi bani în buzunarele profesorilor, mai mulţi bani în buzunarele medicilor, mai mulţi bani în buzunarele românilor înseamnă de fapt contribuţia actualei majorităţi la revenirea la normalitate a României”, a precizat Virginel Iordache.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava