Concert pascal
MOPAN Suceava

Singura şansă pentru Bucovina Pojorâta de a se menţine în eşalonul secund al fotbalului românesc era legată de o victorie în partida cu CS Baloteşti. Aceasta era condiţia necesară, dar nu şi suficientă.

Gazdele nu au îndeplinit-o nici pe aceasta pierzând în faţa grupării din Baloteşti. Obişnuiţi şi ei cu terenul mic, oaspeţii au făcut un meci bun, au avut şi baftă şi şi-au trecut în cont trei puncte mari.

CS Baloteşti a condus cu 2-0 după golurile marcate de Ioniţă, în minutul 26 şi Marciuc, în minutul 67. Deşi a dominat partida, formaţia din Pojorâta nu a avut luciditate în ofensivă şi nua  reuşit decât golul de onoare prin Buhăcianu în minutul 71.
În urma acestui eşec, parcursul frumos al echipei din Pojorâta în Liga a II-a s-a încheiat. Echipa din Pojorâta merită felicitată pentru ardoarea cu care şi-a apărat şansele indifferent de adversary.

Bucovina Pojorâta: R. Pop – Duţică, Andr. Răuţă, Moisii, Juncănaru – Pîslaru, V. Stănescu, Jugaru, Căinari (cpt.) – M. Coman, Buhăcianu.
Rezerve: Puianu – Vitu, Acostăchioae, Nuţescu, Ţârţârău, R. Martin.
Antrenor: Dănuţ Mândrilă

CS Baloteşti: Fulga – P. Ioniţă, Stelitano, Antoche, M. Gojnea, Cl. Herea, Bâtfoi, Marciuc, C-tin. Dedu, I. Sandu (cpt.), Flămânzeanu.
Rezerve: Al. Iordan – Fl. Niculae, Fl. Matei, Ct. Păun, Andr. Pătraşcu, Mirescu, D. Popa.
Antrenor: Cornel Nica
Arbitru: Bogdan Ionuţ Anghelinei (Galaţi); Asistenţi: Florin Alexandru Vişan (Galaţi) şi Daniel Vlase (Slobozia Conachi).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava