MOPAN Suceava

În cadrul etapei a II-a a Diviziei A1 de volei masculin, CSM Suceava a evoluat sâmbătă 15 octombrie în sala ”Dumitru Bernicu” contra formației U Cluj. Dacă la primul meci care a avut loc în cadrul Cupei României, jucătorii grupării gazdă au fost extrem de timorați și au pierdut fără comentarii cu 3-0 în fața celor de la U Cluj, de data aceasta, la al doilea meci de campionat lucrurile au stat cu totul altfel.

Având deja la activ încă o partidă oficială, în care au întâlnit echipa Explorări Baia Mare, tinerii jucători au mai prins oleacă de sânge în obraji și au zis că nu este nimic de pierdut, iar cu ardelenii de la U Cluj este o ”pâine de mâncat”. Primul set deosebit de echilibrat s-a încheiat cu victoria celor de la CSM Suceava, 25-23. În al doilea set, ardelenii au fost mai atenți și au câștigat la 21. Gazdele au revenit și și-au adjucat setul trei tot la 23. A fost egal, 2-2, între CSM Suceava și U Cluj, oaspeții impunându-se la 20.

S-a ajuns în tie-break. Încurajați puternic de publicul prezent în sala ”Dumitru Bernicu” din Suceava, elevii antrenorilor Tudor Orășanu și Vasile Moșuc s-au autodepășit și au câștigat cu 15-11 și meciul cu 3-2.

Victorie de moral, un fel de vezi că se poate, pentru tinerii de la CSM Suceava la începutul unui campionat în care pe lângă acumularea de experiență, mai ai șanse de te lupți cu echipe aflate la același nivel.

La meciul dintre CSM Suceava și U Cluj, tehnicienii suceveni au folosit următorul lot de jucători: E.Tofan (1), D.Pop (15), I.Verciuc (1), A.Roman (6), M.Gontariu (13), C.Boghean (4), A.Dragomir (6), C.Ciubotariu (4), C.Ciubotaru (6), A.Sasu, S.Hortopeanu, A.Andrușcă.

În cadrul etapei a III-a, CSM Suceava va evolua pe terenul celor de la SCMU Craiova.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava