Concert pascal
MOPAN Suceava

În cadrul etapei a VII-a a seriei est a Diviziei A2 de volei masculin, CSM Suceava a primit la sfârșitul săptămânii trecute în sala ”Unirea”, vizita echipei VCM Piatra Neamț. Gazdele au făcut un joc modest presărat cu nenumărate erori și au pierdut fără să câștige vreun set.
În primul, elevii antrenorului-jucător Tudor Orășanu au arătat o lipsă de încredere în forțele proprii și au cedat la 20. În setul secund, tot nemțenii au fost la timonă, dar pe final sucevenii au avut o tresărire de orgoliu, tardivă însă. Ei ar fi putut mai mult, însă veteranii au greșit copilărește, iar tinerii care au evoluat au arătat că nu au experiență încă.
Setul trei a început furtunos și CSM Suceava a condus pe VCM Piatra Neamț cu 8-1. Ce a urmat a fost un fel de comedie a erorilor, sucevenii greșind mingi banale, preluări și servicii. În aceste condiții VCM Piatra Neamț s-a impus în fața grupării CSM Suceava cu 3-0.
În primele două seturi poate că s-a încercat ceva și au fost utilizați jucătorii cu mare experiență de la CSM Suceava, dar în setul al treilea, la un moment dat ar fi trebuit folosiți toți tinerii pe care antrenorul Tudor Orășanu i-a avut în lot. O parte dintre veteranii formației de volei sucevene nu mai arată o formă fizică deosebită și pot lăsa locul celor mai tineri. Poate că echipa suceveană nu va mai câștiga niciun meci, dar va promova o nouă generație care nu arată deloc rău. Când greșești un serviciu, de pe picioare, cum se spune, și dai mingea în ”burta” fileului, este un semn că ceva nu mai merge.
CSM Suceava a avut în lot pentru meciul cu VCM Piatra Neamț următorii jucători: Sasu, Huțuleac, Pietraru, Lupuleasa, Orășanu, Rață, Gontariu, Mihuț, Verciuc, Buhu, Buiciuc și Ștreangă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava