MOPAN Suceava

Voluntarii băcăuani, ”frumoșii nebuni” ai acestui oraș, se pregătesc din nou de Gală! Vă invităm să-i cunoașteți, să-i susțineți și să-i încurajați la singurul eveniment dedicat celebrării tuturor voluntarilor din Bacău, indiferent de organizația la care activează!

Evenimentul, organizat de Fundația de Sprijin Comunitar, a ajuns la cea de a XIII-a ediție si va avea loc la Teatrul de Vară “Radu Beligan” pe 4 Decembrie începând cu ora 17, marcând totodată Ziua Internațională a Voluntariatului care se sărbătorește pe 5 decembrie. Evenimentul beneficiază de o finanțare din partea Municipiului Bacău, prin intermediul legii 350/2005

In cadrul Galei organizațiile înscrise își vor premia cei mai activi și valorosi voluntari din cadrul proiectelor derulate de-a lungul anului. Mai mult decât atât, organizațiile și instituțiile care au inițiat sau au participat la un eveniment de voluntariat în acest an îl pot nominaliza la una dintre cele doua mari categorii de premii ce vor fi oferite în cadrul Galei:

– Premiul pentru “Voluntarul anului 2019 al Județului Bacău”, care va avea 5 câștigători în funcție de domeniul de activitate.
– ”Proiectul de voluntariat al anului”, la fel cu 5 câștigători, în funcție de domeniul de activitate

„Dacă știți un proiect de voluntariat care v-a impresionat, sau un voluntar care v-a inspirat prin activitatea lui, nu ezitați să faceți o nominalizare pe site-ul www.voluntarifsc.ro, pentru că, pentru voluntari, cea mai frumoasa răsplată este recunoștința! Nominalizările se pot face până pe 25 noiembrie” Gabriel Măgurianu, coordonatorul voluntarilor FSC și al evenimentului.

Marii castigatori ai Galei Voluntarilor Băcăuani, la cele doua categorii mentionate mai sus, vor fi stabiliti de un juriu alcătuit din reprezentanți ai partenerilor evenimentului: Instituția Prefectului Județului Bacău, Consiliului Județean Bacău, Primăria Bacău, ISJ Bacău și, evident, Fundația de Sprijin Comunitar, organizatorul Galei. Vor fi luate în calcul doar nominalizarile făcute conform regulamentului Galei, disponibil pe: www.voluntarifsc.ro

Ca și în anii trecuți, momentele de spectacol ale Galei vor fi asigurate de cei mai talentați tineri ai Bacăului, înscriși în cadrul competiției Liceenii au talent. Juriul concursului va selecta aproximativ 10 tineri dintre cei înscriși la preselecție, care vor încânta publicul și vor face evenimentul mai dinamic și spectaculos. Dintre ei, la finalul concursului, va fi selectat cel mai talentat licean din acest an, iar primii trei clasați vor primi și premii surpiză!

Finanțatorul acestui eveniment Primăria și Consiliul Local Bacău, dar și partenerii: Consiliul Județean Bacău, Instituția Prefectului Județului Bacău și Inspectoratului Școlar Județean Bacău.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava