Concert pascal
MOPAN Suceava

Bucovina Pjorâta nu a reușit prima victorie în fața propriilor suporteri din acest sezon competițional al seriei I a Ligii a II-a de fotbal nici în etapa a III-a. Mai mult chiar, dacă în prima rundă a remizat cu Gloria Buzău, de acesastă dată a pierdut în fața celor de la SC Bacău cu 1-2.

Meciul dintre Bucovina Pojorâta și SC Bacău a fost echilibrat ăn prima jumătate de oră, nciuna din cele două formații nereușind să-și ceezevreo situație bună de a marca. Cei care au punctat primii au fost oaspeții, Vraciu izbutind să înscrie după ce a profitat de o nesincronizare a apărării gazdelor.

La zece minute după pauză, Căinari are o acțiune personal de toată frumusețea, în fața foștilor săi colegi de echipă și este faultat în careu. Penaltiul acordat a fost transformat de Buhăceanu.

Din păcate pentru cei din Pojorâta scorul nu a rămas 1-1 pentru că același Vraciu a reușit o execuție de excepție în minutul 80, balonul trimis de el din ”foarfecă” oprindu-se în poarta apărată de Puianu.

Așadar, scor final 1-2 în întâlnirea dintre Bucovina Pojorâta și SC Bacău și nou promovata pregătită de Dănuț Mîndrilă are doar un singur punct după trei etape. În etapa a IV-a, Bucoina Pojorâta va evolua pe terenul formației Oțelul Galați.

Bucovina Pojorâta: Puianu – D. Cristescu, A. Răuţă, Prundean (cpt.), Acostăchioae, V. Stănescu, Jarda, S. Rus, Căinari, M. Coman, Buhăceanu.

Rezerve: Turiţă – Juncănaru, Pădurariu, Colţa, Patca, Kuruc, Duţică.

Antrenor: Dănuţ Mândrilă

SC Bacău: Bg. Miron (cpt.) – Ciută, I. Ursu, Burcă, Drugă – Sahru, Adăscăliţei, C. Neagu, Pungă – Vraciu, Hurdubei.

Rezerve: E. Savu – Dumitriu, S. Vlad, Grumezescu, T. Ignea, Mihălăchioaie, Sascău.

Antrenor: Cristian Popovici

Arbitru: Ovidiu Petru Oprea (Ploieşti); Asistenţi: Joszef Peter (Sfântu Gheorghe) şi Ciprian Iovu (Botoşani).

Rezultate consemnate în etapa a III-a a seriei I a Ligii a II-a:

Bucovina Pojorîta – SC Bacău       1-2

Rapid Suceava – Gloria Buzău       1-0

Dacia Unirea Brăila – Oțelul Galați                0-1

Dunărea Călărași – ACS Berceni    1-0

Academica Clinceni – CS Balotești               0-1

Rapid București – Ceahlăul Piatra Neamț    1-0

Farul Constanța a stat în această rundă.

 

Clasament

1. Dunărea Călărași           3             2             1             0             3-1          7

2. Rapid București              3             2             0             1             4-1          6

3. Rapid Suceava               3             2             0             1             3-2          6

4. Dacia Unirea Brăila       3             2             0             1             2-1          6

5. SC Bacău         3             1             1             1             3-3          4

6. Academica Clinceni      3             1             1             1             4-2          4

7. Ceahlăul P.Neamț          2             1             0             1             2-1          3

8. Farul Constanța             2             1             0             1             1-2          3

9. CS Balotești     2             1             0             1             1-3          3

10. Oțelul Galați  3             1             0             2             1-4          3

11. Gloria Buzău 2             0             1             1             2-3          1

12. ACS Berceni  2             0             1             1             1-2          1

13. Bucovina Pojorâta      3             0             1             2             4-6          1

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava