MOPAN Suceava

Verificarea indeplinirii acestor conditii se face, intr-o prima faza, pe baza unor declaratii pe propria raspundere, prin care persoanele respective certifica faptul ca indeplinesc toate conditiile prevazute de lege. De multe ori, insa, cei numiti in aceste pozitii nici nu isi dau seama de implicatiile semnarii unor astfel de declaratii si considera ca acestea reprezinta o simpla formalitate.

Trebuie stiut insa ca, in cazul in care fondatorii, administratorii sau cenzorii nu indeplinesc cerintele legale obligatorii, acestia vor fi decazuti din drepturi si exista, totodata, riscul atragerii raspunderii penale a acestora, pentru „fals in declaratii”, ca urmare a emiterii declaratiilor mentionate mai sus.

Prin urmare, in cazul in care vi s-a propus o asemenea pozitie, ar fi recomandabil sa va asigurati ca stiti ce semnati pe propria raspundere si ca indepliniti, intr-adevar, toate conditiile legale, asa cum ati declarat.

Vedeti in continuare, pe scurt, care sunt aceste conditii:

1.         Conditia capacitatii juridice

Administratorii, fondatorii si cenzorii unei societati cu raspundere limitata trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, adica sa poata sa exercite drepturi si sa isi asume obligatii prin incheierea de acte juridice proprii, care pot fi acte de conservare, administrare, dar si de dispozitie.

Prin urmare, nici macar o capacitate restransa de exercitiu nu este admisa pentru persoanele care detin aceste calitati, iar sanctiunea este drastica: actele unui administrator incapabil sunt lovite de nulitate absoluta.

2.        Conditia onorabilitatii

Conditia onorabilitatii nu este definita ca atare in Legea 31/1990 privind societatile comerciale, ci este reflectata de interdictia legala explicita privind fondatorii, administratorii si cenzorii unei societati cu raspundere limitata, de a nu fi fost condamnati pentru urmatoarele infractiuni:

(i)       gestiune frauduloasa
(ii)      abuz de incredere
(iii)     fals
(iv)     uz de fals
(v)      inselaciune
(vi)    delapidare
(vii)   marturie mincinoasa
(viii)  dare sau luare de mita
(ix)    infractiuni prevazute de Legea 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism
(x)   infractiunile prevazute de art. 143–145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei (infractiunea de bancruta, gestiune frauduloasa, delapidare) sau
(xi)  infractiunile prevazute de Legea 31/1990 privind societatea comerciala.

Cabinet de avocat Coltuc
www.coltuc.ro
av.COLTUC MARIUS
0745150894

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Juridic

Av. Coltuc Marius
Fondator Casa de avocatură Coltuc - www.coltuc.ro
Tel. 0745150894
Partener www.licitatiijuridice.ro

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava