Concert pascal
MOPAN Suceava

Noua structură a subiectelor de Evaluare Națională, la disciplina limba și literatura română a fost dezbătută în cadrul ediției a III-a a programului național de cursuri pentru profesori, WEBDIDACTICA, desfășurată în perioada 8-26 februarie.

În cadrul webinarelor organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României au fost analizate toate competențele pe care profesorii trebuie să le dezvolte elevilor care vor susține, începând din acest an, examenul de Evaluare Națională.

Elevii care sunt acum în clasa a VIII-a vor susține examenele după o structură diferită față de modelele de subiecte din anii trecuți.

La limba română elevii vor avea de rezolvat două subiecte, plecând de la două texte suport. Noile subiecte evaluează competențele de înțelegere a unor texte de diverse tipuri, dar și pe cele de redactare a unui text imaginativ, argumentative sau literar.

”La limba și literatura română se vizează înțelegerea textului, capacitatea elevilor de a identifica informațiile în text, de a le utiliza ulterior, în alte contexte, și utilizarea corectă a limbii române, astfel încât ei să poată vorbi, să poată înțelege textul, să poată utiliza corect cunoștințele de gramatică, astfel încât să transmită informațiile în felul în care ei doresc și să corespunsă scopului de comunicare adecvat”, Ciobanu Ștefania Profesor, Doctor, Limba și Literatura Română, Colegiul Național „Spiru Haret”, București, speaker WEBDICACTICA.

Specialiștii WEBDIDACTICA au pus accent pe modelarea gândirii critice și creative a elevilor, competențe care îi ajută pe aceștia să exprime, cu mai mare ușurință, un punct de vedere propriu.

”Este important ca elevul să poată utiliza informațiile sau ideile pe care le identifică în text, în contexte noi. Astfel încât el să poată identifica valoarea de adevăr a unei informații sau a unei idei, să o poată trece prin filtrul său, să o poată apoi reutiliza în diverse contexte, să poată realiza sinteze, să poată realiza deducții, astfel încât, în final, să poată utiliza cunoștințele și ideile noi, în contexte și că creeze texte noi”, Ciobanu Ștefania Profesor, Doctor, Limba și Literatura Română, Colegiul Național „Spiru Haret”, București, speaker WEBDICACTICA.

Reformele actuale din sistemul de Evaluare Națională propun o adaptare la anumite standarde și proceduri, care pun în prim-plan nevoile elevilor, permițându-le reușita în domeniul profesional sau personal.

”Orice copil are nevoie de competențe pentru împlinire și dezvoltare personală, incluziune socială și angajare. Competența este elementul fundamental, fiind văzută ca o necesitate pe piața muncii, cât și în sistemul educațional”, Pleşoiu Cătălina Felicia, Profesor Limba și Literatura Română, Școala Gimnazială ”Principesa Margareta”, București, speaker WEBDICACTICA.

În cadrul acestei serii de webinare dedicate noilor subiecte de la limba și literatura română a fost făcută și o analiză comparativă a competenței de lectură a unui text din programa școlară cu cea evaluată la testările PISA.

”Atât programa de evaluare cât și programa școlară sau competența de evaluare PISA vizează capacitatea elevului de a înțelege ceea ce citește, de a utiliza informațiile pe care le poate identifica în text, în contexte noi. Astfel încât, de fapt, procesele cognitive pe care le avem prezentate în programa școlară, prin intermediul competențelor, și pe care le avem în vedere atunci când îi învățăm pe elevi, sunt și cele vizate de PISA, bineînțele, cu grade diferite de dificultate, întrucât PISA se adresează elevilor de 15-16 ani”, Ciobanu Ștefania Profesor, Doctor, Limba și Literatura Română, Colegiul Național „Spiru Haret”, București, speaker WEBDICACTICA.

Noua structură a subiectelor este concepută pe baza programei pentru evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, la disciplina limba și literatura română, modificată în luna februarie a acestui an.

Joi, 26 februarie, va avea loc ultimul webinar al acestei ediții WEBDIDACTICA, și este dedicat discpilinei Matematică. Acesta va fi susținut de Prof. Dr. BOGDAN CRISTESCU, Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Iași, membru în Comisia Națională de Matematică.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Centrul de Carte Străină Fischer International, Academia de Inovare și Schimbare prin Educație din Republica Moldova, Greco, MGT Educațional, în cadrul campaniei “Liga Profesorilor Excepționali”.

Toate webinarele din cadrul campaniei “Liga Profesorilor Excepționali”sunt GRATUITE! Cadrele didactice înscrise în program vor primi un certificat de participare.

Webinarele pot fi urmărite pe canalul de youtbe al FDVDR.

https://www.youtube.com/channel/UCI8HBkRrqe6fc89p5QVo6Ig

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava