Dansul, cântecul, portul popular și meșteșugurile tradiționale vor fi reprezentate în acest weekend la Iulius Mall Suceava, în cadrul Concursului Județean „Tradiții Bucovinene”. Totodată, Atelierele de Creație îi așteaptă pe cei mici cu o nouă tematică captivantă.

Sâmbătă, 14 mai 2022, Iulius Mall Suceava va deveni locul de întâlnire a tinerilor pasionați de tradițiile bucovinene. Astfel, în cadrul Concursului Județean „Tradiții Bucovinene” 60 de mici artiști, din mai multe localități din județul Suceava, vor prezenta obiecte cusute, țesute și brodate, articole de port popular și podoabe tradiționale, măști și păpuși, ouă încondeiate, piese din lemn sculptat, icoane pe lemn și sticlă și multe altele.

Concursul Județean „Tezaur Folcloric Bucovinean”, din cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Peștișorul de Aur”, va aduce ritmurile tradiționale la Iulius Mall, de la ora 09.00. Aproximativ 400 de copii vor urca pe scenă și vor interpreta cântece populare și vor impresiona prin mișcările perfect sincronizate ale dansurilor românești. Ambele evenimente sunt organizate de către Palatul Copiilor Suceava, sub patronajul Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

Iar în zona Kids Land, specialiștii de la Creative & Deco îi invită pe cei mici la Ateliere de Creație, sâmbătă, 14 mai. Viitorii artiști își vor lăsa imaginația să prindă contur, în timp ce vor decora forme speciale din lemn, cu plastilină 5D. Prima grupă va începe la ora 14.00, cea de-a doua de la ora 15.00, iar toate materialele sunt oferite de Iulius Mall și pot fi luate acasă.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava