În această zi, William Gladstone a început primul dintre cele patru mandate ale sale ca prim-ministru, funcție deținută timp de 15 ani.

Despre acest om cu principii alese și de o probitate morală ireproșabilă, marele său rival, Benjamin Disraeli spune, la un moment dat: „Nu are nici un defect”.

Gladstone a fost ales prima oară în Parlament în decembrie 1832, ca membru al Partidului Conservator, însă s-a orientat treptat spre stânga, afirmând, către sfârșitul carierei sale, că: „Voi susține masele împotriva claselor”.

Înainte să devină prim-ministru, în 1868, conducea Partidul Liberal. Deși avea, fără îndoială, principii înalte, era văzut de dușmanii săi ca un om fără haz și ipocrit, după cum demonstrează propriul său comentariu: „Cred ca preoțimea nu este îndeajuns de exigentă față de congregații. Nu reușesc să transmită sufletelor și conștiințelor celor din audiență obligațiile lor morale și nu le cercetează sufletele, ca să le aducă viețile și faptele la tribuna conștiinței”.

Până la moartea sa, în 1881, Disraeli nu a fost doar adversarul redutabil al lui Gladstone, ci și un om inteligent și fermecător. Când a fost rugat să spună care este diferența dintre o calamitate și o nenorocire, Disraeli a răspuns inocent: „Dacă, de exemplu, domnul William Gladstone ar cădea în râu, ar fi o nenorocire. Dar dacă l-ar scoate cineva de acolo, ar fi o calamitate!”.

O femeie care a stat, din întâmplare, lângă Gladstone la cină într-o seară și lângă Disraeli, în următoarea seară, a surprins diferența dintre cei doi: „Când am părăsit sala de mese după ce am stat lângă domnul Gladstone, am crezut că este cel mai inteligent bărbat din Anglia, dar după ce am stat lângă domnul Disraeli, am crezut că eram cea mai inteligentă femeie din Anglia”.

Gladstone era de partea istoriei; a sprijinit o listă lungă de cauze liberale, dintre care aproape toate țin astăzi de practica normală. A luptat pentru comerțul liber, pentru condiții mai bune de muncă pentru muncitorii din docurile Londrei, pentru accesul evreilor în Parlament, pentru cheltuieli mai mici în domeniul apărării, guvernare autonomă pentru irlandezi, pentru dreptul femeilor de a avea proprietăți, educație elementară gratuită și pentru votul secret. De asemenea, a avut o influență mare în lărgirea paletei de ajutoare sociale, care au inclus o gamă mult mai largă de beneficiari. Zelul reformator al lui Gladstone s-a extins până și în viața sa privată.

Împreună cu soția sa a înființat o casă „de salvare” a prostituatelor, iar noaptea culegea de pe stradă femei decăzute, încercând să le convingă să își schimbe viața.

Pe măsură ce îmbătrânea, Gladstone devenea din ce în ce mai nesuferit, cu aerul său grav, de rectitudine nobilă. Colegul politician Henry Labouchère remarcase odată extrem de bine că „nu avea nimic împotrivă ca bătrânul să aibă întotdeauna un as în mânecă, dar nu admitea ideea că Atotputernicul i-l pusese acolo”.

Chiar și soția lui Gladstone părea câteodată copleșită de virtutea soțului ei. La un moment dat, câțiva oaspeți ai familiei Gladstone dezbăteau înțelesul unui text biblic. „Ei bine”, spuse unul dintre oaspeți, „există Unul deasupra care știe totul”. „Da”, răspunse cu toată seriozitatea doamna Gladstone, „iar domnul Gladstone va coborî în câteva minute”.

După ce liberalii au câștigat alegerile generale din 1892, Gladstone a devenit primministru pentru a patra oară, la vârsta de optzeci și doi de ani, un record printre prim-miniștrii britanici.

Între cei care erau împotriva politicilor sale liberale și care îi detestau comportamentul se număra și regina Victoria, care se plângea că „mi se adresează de parcă aș fi o adunare publică”. Când a auzit rezultatele alegerilor, a spus că era „o eroare în faimoasa noastră Constituție că trebuie să ne despărțim de un guvern admirabil, precum acela al lordului Salisbury, pentru o problemă fără însemnătate sau fără vreun motiv anume, doar pe baza numărului de voturi”. Regina, ea însăși ajunsă la vârsta de șaptezeci și trei de ani, a avut o mare reținere să încredințeze conducerea guvernului în mâinile tremurânde ale unui bătrân ciudat, imposibil de înțeles, de optzeci și doi de ani.

În 1893, Gladstone a suferit un episod umilitor: Camera Lorzilor a respins legea Irish Home Rule, referitoare la guvernarea irlandeză autonomă, cu 419 voturi contra 41, cea mai mare diferență înregistrată vreodată. Apoi a ajuns la un dezacord total cu propriul său cabinet cu privire la bugetul pentru flotă și a demisionat, invocând pretextul slăbirii auzului și a vederii.

Retrăgându-se în casa de la țară din Țara Galilor, s-a îmbolnăvit de cancer și a murit pe 19 mai 1898.

În ultimii ani petrecuți de Gladstone în Parlament, Randolph Churchill îl descria ca pe „un bătrân mereu grăbit”. Fiul său, Winston, oferea o descriere mai dură: „Domnul Gladstone citea Homer de plăcere, și cred că i-a fost învățătură de minte”.

Tot la 9 decembrie:

1608: Se naște poetul englez John Milton.

1641: Moare pictorul portretist flamand Anthony Van Dyck.

1854: Alfred, Lord Tennyson, publică „Atacul cavaleriei ușoare”.

Geo Alupoae, critic de teatru