În dezbaterile din Parlament, era incisiv, viclean și puternic, un orator strălucit, cu o cunoaștere cuprinzătoare a chestiunilor la ordinea zilei. În particular, era rezervat, introvertit și arogant, un om cu puțini prieteni, care n-a fost căsătorit niciodată și care era, din câte se pare, indiferent față de femei.

Așa era William Pitt cel Tânăr, cel mai puțin vârstnic prim-ministru al Marii Britanii, care a fost numit în funcție la douăzeci și patru de ani și a ocupat-o timp de aproape nouăsprezece ani. A murit în această zi, probabil ca urmare a unui blocaj renal și a unei ciroze a ficatului, agravată de consumul considerabil de vin de Porto.

Pitt era fiul lui William Pitt, numit astăzi „cel Bătrân”, conte de Chatham, care a fost de două ori prim-ministru timp de opt ani, în deceniile șase și șapte ale secolului al XVIII-lea. Tânărul Pitt a arătat de timpuriu semne de aptitudini intelectuale strălucite – a fost admis ca student la Cambridge la 14 ani.

La douăzeci și unu de ani a devenit membru al Parlamentului, iar discursul său de inaugurare a fost atât de puternic și de elocvent, încât omul de stat britanic Edmund Burke a comentat astfel: „El nu e o așchie desprinsă din trunchiul bătrân, ci însuși trunchiul bătrân”. În decembrie 1783, regele George al III-lea l-a invitat pe Pitt să formeze un guvern.

Pe data de 19 decembrie, acesta a devenit prim-ministru, dar a avut de înfruntat o provocare peste numai o lună, când guvernul său a fost înfrânt ca urmare a unei moțiuni de cenzură. În pofida acestui eșec, Pitt s-a agățat cu obstinație de putere, susținut de rege, care a amenințat că mai degrabă abdică decât să accepte o coaliție a opoziției care ar fi înlesnit preluarea puterii de către Lordul North și Charles James Fox.

Cu toate că situația era fără precedent, Pitt a rezistat și, în martie, cu majoritatea învingându-l cu un singur vot, guvernul său „s-a întors către popor” (a dizolvat Parlamentul și a organizat alegeri generale) și a rămas la putere, ceea ce n-a fost o surpriză într-un secol în care nici un guvern nu a pierdut vreodată niște alegeri generale.

În realitate, Pitt nu era preferatul maselor; fusese instalat în funcție de către regele George și avea să rămână acolo atât timp cât regele îl dorea. Deși serios și sârguincios, Pitt era extraordinar de izolat. Rareori călătorea în Anglia, n-a fost niciodată în Irlanda sau Scoția, iar Franța a vizitat-o o singură dată, fără să arate prea mare interes pentru artă sau știință.

Cel mai mare test din perioada petrecută de Pitt ca premier a fost războiul cu Franța. Pe 1 februarie 1793, Franța republicană a declarat război, un conflict care avea să dureze 22 de ani, adică mulți ani după ce Pitt a trecut la cele veșnice. Într-adevăr, războiul acesta i-a consumat lui Pitt o bună parte din timp și cea mai mare parte din energie, și în ciuda victoriei strălucite a lui Nelson la Trafalgar în octombrie 1805, în decurs de două luni Napoleon i-a zdrobit fără drept de apel pe austrieci la Austerlitz, provocându-l pe Pitt să remarce disperat, dar exact: „Strângeți harta aia [a Europei], n-o să mai avem nevoie de ea în următorii zece ani”.

De acum, munca trudnică și excesul de vin de Porto își cereau tributul. Pitt era evident bolnav și asta se vedea de la distanță. Totuși, a continuat să muncească, fără să-și piardă vreo clipă încrederea într-un deznodământ plin de succes al războaielor napoleoniene. „Anglia s-a salvat prin propriile eforturi”, a spus el, „și va reuși, așa cred, să salveze Europa prin exemplul ei”. Dar pe 16 ianuarie s-a simțit prea slăbit ca să continue și s-a întins în patul său din locuința de la Richmond.

Timp de câteva zile a primit vizite de la politicieni și generali de frunte, printre care și viitorul duce de Wellington, și și-a făcut testamentul. Apoi a căzut într-o stare de delir, în care își imagina că participa la dezbateri în Parlament. La 23 ianuarie 1806, Pitt s-a stins din viață la vârsta 46 de ani.

S-a spus că ultimele cuvinte ale lui Pitt ar fi fost o exclama- ție îndurerată: „O, țara mea! Iată cum îmi părăsesc țara!”. Dar Disraeli a susținut insistent că un valet bătrân îi spusese cândva că ultimele gânduri ale omului de stat au fost mult mai prozaice: „Cred că aș putea mânca una din plăcintele cu carne de vițel ale lui Bellamy”.

Tot la 23 ianuarie:

1783: Se naște scriitorul francez Stendhal (Marie Henri Beyle).

1832: Se naște pictorul francez Edouard Manet, precursor al impresionismului.

1944: Moare pictorul norvegian Edvard Munch.

1947: Moare pictorul și tipograful francez Pierre Bonnard.

1989: Moare suprarealistul spaniol Salvador Dalí.

 

Geo Alupoae, critic de teatru și impresar artistic la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava

William Pitt cel Tânăr plătește pentru consumul exagerat de vin de Porto (1806), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava